După 40 de ani la catedră, Cristina Kővy a fost omagiată într-un spectacol plin de emoție - 6 minute în urmă
Premieră la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare - 22 minute în urmă
Gică Petrescu, 20 de ani de la dispariție - 51 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 18 iunie 2026 - 56 minute în urmă
Echipele românești și-au aflat adversarele din cupele europene. Cum mai stăm cu coeficientul UEFA - 11 ore în urmă
O jucătoare de la Fabrica de Campioni, la acțiunea de selecție pentru echipa națională U11 - 14 ore în urmă
Experiență internațională la Colonia Pictorilor din Baia Mare: studenți din Varșovia, inițiați în conducerea instituțiilor culturale - 16 ore în urmă
Grupa mijlocie a Ansamblului „Cercănelul” din Borșa, premiată la primul concurs - 16 ore în urmă
S-au tras la sorți grupele din faza regională a Cupei României - 16 ore în urmă
„Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș” a reunit elevi, profesori și voluntari în cadrul unei noi lecții de geologie pe Valea Bulzului și Cheile Dănești - 16 ore în urmă
Handbal, Liga Florilor. Minaur Baia Mare trece de Dunărea Brăila și încheie anul pe locul al doilea în clasament, fără înfrângere (FOTO)
Fără îndoială că am avut toate motivele să ne temem de acest joc. Minaur s-a dus în București cu doar 14 jucătoare, tot atât cât a avut și la Sf. Gheorghe, doar că acolo am stat bine în doi interi, iar acum doar într-unul, pentru că Jovana Kovacevic a suferit o entorsă la antrenament și n-a mai putut face deplasarea. A revenit însă Larissa Araujo, însă ea nu este la cel mai bun nivel după ce a stat multă vreme.
Câștigul cel mare a fost prezența pe bancă a principalului Costică Buceschi, care a știut exact ce să ceară de la elevele sale. În primul rând o apărare disciplinată, la limită și foarte arțăgoasă, lucru care i-a reușit pe deplin. În atac a jucat cu un inter de meserie, Jelena Lavko, însă și ei i-a fost greu, pentru că apărarea Brăilei a știut că este singura jucătoare periculoasă cu adevărat de la 9m. Jocul acesta construit pe apărare fermă a adus și câteva “goluri ușoare”, pe contraatac sau pe faza a doua, ba chiar și din 6m în poarta goală. Iar acest lucru s-a datorat în mare măsură și intervențiilor excelente ale portarul Filippa Idehn, la cel mai bun joc al ei de când a semnat cu Minaur.
Dunărea, cu lot de 16 pe foaie, fără prea multe probleme de efectiv, a condus doat până în minutul 7, când Andreea Popa a egalat la 3, după care Minaur n-a mai cedat conducerea până la finalul meciului. Ne-am descurcat bine și în inferioritate numerică, apărarea a mers cea, Idehn a scos ce se putea și în min. 23 era deja 5-10. La cabine s-a intrat cu 8-12, un scor oarecum liniștitor.
După reluare am avut o perioadă mai puțin fericită, cu câteva greșeli în atac și am permis adversarelor să vină la 11-13 (36), ba și cu un om mai puțin pe teren, după eliminarea Larissei Araujo. Ne-am mobilizat și am reușit să refacem distanța, 12-16 (42). Brăila se apropie din nou la două goluri, 14-16 (46), după care înscriem de trei ori prin Andreea Popa, din trei aruncări de la 7m: 14-19 (51). Până la final reușim chiar să mărim diferența, ultimul gol fiind marcat de Asuka Fujita de pe propriul semicerc.
O victorie care ne păstrează pe locul 2 în clasament, ceea ce este foarte bine (CSM București câștigă 10-0 cu Slatina). N-a fost chiar cel mai strălucit joc (multe greșeli tehnice individuale de ambele părți), însă acesta poate fi îmbunătățit până la anul, când se va relua campionatul și vom juca și în cupele europene.
HC Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare: 19-26 (8-12)
- Sala Polivalentă din București
- Arbitri: Diana Florescu Ciule (Brașov) – Ana Maria Stoia (București). Obs. Viorel Ciucan (București)
- Aruncări de la 7m: 3-9 (transformate: 0-6; au ratat: Dmitrovic 2, Udriștioiu / Lavko 2, Fujita). Minute de eliminare: 2-8
- Dunărea: Elena Șerban (3 intervenții, a apărat și un 7m), Ljubica Nenezic (4 intervenții, a apărat și un 7m) – Cătălina Preda 4/6, Alina Czeczi 4/6, Jovana Sazdovska 3/4, Aneta Udriștioiu 3/6, Elena Dache 2/3, Mădălina Zamfirescu 1/3, Bianca Tiron 1/3, Morena Lima de Araujo Tamires 1/4, Gabriella Bucur, Nicoleta Safta 0/2, Bojana Milic, Janja Premovic, Ștefania Epureanu. Antrenor: Neven Hrupec
- Minaur: Filippa Idehn (10 intervenții, a apărat 3 de 7m), Cristina Enache (2 intervenții) – Andreea Popa 7/9 (4 din 7m), Jelena Lavko 6/10 (2 din 7m), Cristina Laslo 5/7, Linn Blohm 3/4, Asuka Fujita 3/5, Ana Maria Tănasie 2/3, Anca Polocoșer, Angela Cioca, Eva Kerekes 0/1, Larissa Araujo 0/1, Andreea Tecar. Antrenori: Costică Buceschi, Claudia Cetățeanu.
Etapa a 6-a (ultima care se va disputa în acest an – Sala Polivalentă din București)
- Crișul Chișineu-Criș – Activ Ploiești: 15-19
- CSM București – CSM Slatina: 10-0
- Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare: 19-26
- Dacia Mioveni – Gloria Buzău: 18-24
Joi, 12 noiembrie
- CSU Cluj-Napoca – HC Zalău (13.00)
- SCM Craiova – CSM Galați (15.45)
- Măgura Cisnădie – Rapid București (18.30, TVR 1)
- SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița (va fi 10-0, Bistrița nu se poate prezenta)
Sursa – minaur.ro
Foto – Sabin Malisevschi / UP Foto















