Jaqueline Cristian, calificare impresionantă în sferturile WTA Strasbourg - 7 minute în urmă
Șase medalii obținute de echipa de dans modern din cadrul DanceLight Studio Baia Mare la Majorettes Dance&Twirling Competition din Apahida - 9 minute în urmă
Festivalul Shakespeare 2026 transformă Craiova într-o scenă uriașă: peste 450 de evenimente în 11 zile - 18 minute în urmă
Elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Baia Mare au avut parte de experiențe deosebite pe meleaguri britanice - 40 minute în urmă
„Copilărie fără teamă”: o nouă poveste despre siguranță la Târgu Lăpuș - 45 minute în urmă
Motocicliști și polițiști la întâlnire, în Baia Mare - 1 oră în urmă
Educație și recreație la muzeu: Tabăra de vară dedicată copiilor revine la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare - 2 ore în urmă
Medalii peste medalii pentru copiii de la Fabrica de Campioni la atletism - 2 ore în urmă
Sute de copii și tineri sunt așteptați la Strâmtura la Întâlnirea Eparhială IETC 2026 - 3 ore în urmă
Lucaciștii s-au întors cu premii de la Concursul Național Integrat de Matematică și Informatică „Sever-Aurel Groze” derulat la Beclean - 3 ore în urmă
Și-ar trimite Raed Arafat copilul la școală? “Cel mai probabil, da”. Ce spune șeful DSU despre măsurile din școli
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la Digi24, că, dacă ar avea copil, l-ar trimite la școală de la 14 septembrie, dar în cazul în care există măsuri clare care vor proteja elevul. Acesta a explicat și ce măsuri ar mai putea fi luate odată cu începerea noului an școlar.
Raed Arafat a afirmat că, în funcție de riscuri, cursurile se vor ține “fie cu elevii în școală, fie cu elevii împărțiți între școală și zona online”.
“În același timp vor exista momente în care e posibil să se închidă câteva zile (școala – n.red.) dacă apare acolo un număr de cazuri. E o regulă care e pusă în ordin: cam despre ce număr de cazuri, în câte clase. Atunci se ia decizia dacă școala respectivă se suspendă pentru o scurtă perioadă”, a spus Arafat.
Întrebat dacă și-ar trimite copilul la școală, în cazul în care ar avea unul, secretarul de stat din MAI a răspuns: „Cel mai probabil da, dar știind că există măsuri care sunt luate bine și clare, care vor proteja copilul cât mai mult posibil”.
Acesta a recomandat ca familiile să impună anumite reguli în casă pentru următoarele luni, și anume copilul să nu interacționeze direct cu bunicii, “lucru care nu este ușor”.
„Dacă merge bunicul să ia copilul de la școală, să poarte mască. Când ajunge acasă, să se dezinfecteze”, a mai spus acesta.
Întrebat dacă școala ar trebui să asigure măști de protecție profesorilor, șeful DSU a răspuns: “Este loc de muncă. Dacă asta este activitate corelată cu munca ta în școală, este normal ca locul de muncă să-ți asigure și nevoile tale de protecție. Angajatorul trebuie să facă asta. Depinde cine este angajatorul direct al persoanei respective. În mod normal trebuie să se asigure măști profesorilor respectivi”.
Oficialul din Guvern a precizat că trierea copiilor poate fi făcută și de personal nemedical din unitate, precum un profesor.
“Copilul să fie triat, în sensul că acest copil nu are temperatură, simptome, probleme care să le răspândească în școală. Triajul minimal poate să-l facă și personalul nemedical. Faptul că ai simptome respiratorii simple, temperatură, pentru asta nu-ți trebuie un medic să facă triaj. Și un profesor poate să observe aceste lucruri, după care copilul să fie trimis către personalul medical care să confirme acest lucru”, a spus el.
De asemenea, pauza dintre ore ar putea fi programată diferențiat, potrivit secretarului de stat.
„Să vedem ce o să iasă în ordinul făcut de Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și INSP”.
Însă, Arafat a declarat că deciziile privind situațiile epidemiologice din unitățile de învățământ vor trebui luate la nivel local, în funcție de necesități.
“Inspectoratul Școlar cu Direcția de Sănătate Publică Județeană vor decide împreună pe fiecare situație. Deciziile pe situațiile școlilor va fi foarte greu să fie luate la nivel național. Când apare o situație într-o școală, analiza și decizia asupra modului în care se va aplica o soluție pe școala respectivă va trebui luată local, văzând școala, spațiul, câți copii sunt, spațiul cum este, ce permite”, a explicat acesta.















