Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 15 minute în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 1 oră în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- srtuctura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 2 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 2 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 3 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XV) - 3 ore în urmă
Rezultate extraordinare pentru sportivele CS Gloria Baia Mare la Campionatul Național de Culturism și Fitness de la Sibiu - 3 ore în urmă
Daruri și surprize pentru copiii din Fărcașa cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului - 5 ore în urmă
Medalii pentru majoretele Colegiului Național „Gheorghe Șincai” la concursul organizat la Seini - 5 ore în urmă
Weekend cu fotbal din ligile 4 și 5 - 5 ore în urmă
Misterele medicale ale noului coronavirus: Ce afecţiuni neaşteptate provoacă COVID-19
Având în vedere că infecţia cu noul coronavirus este o boală respiratorie, medicii se aşteptau ca efectele cele mai grave să fie la nivelul plămânilor. Virusul s-a dovedit a fi însă pe cât de inteligent, pe atât de periculos şi prin formarea în sânge a unor cheaguri care pot duce la deces chiar şi la pacienţii tineri, a notat adevarul.ro.
Pe măsură ce pandemia de COVID-19 avansează, medicii descoperă tot mai multe efecte pe care infecţia le produce.
Unul dintre acestea este, se pare, formarea unor cheaguri de sânge extrem de periculoase, potenţial letale, la unii dintre pacienţi. Unele spitale le-au prescris bolnavilor tratamente anticoagulante.
Mulţi medici din New York au raportat că un număr alarmant de mare de pacienţi cu Covid-19 au şi cheaguri de sânge care determină apariţia unor serioase probleme de sănătate precum atacuri de cord şi atacuri vascular-cerebrale, scrie CNN.
”Numărul problemelor create de cheagurile de sânge pe care le-am văzut la pacienţii de la Terapie Intensivă este fără precedent” a declarat dr. Jeffrey Laurence, un hematolog de la Weill Cornell Medicine, din New York City. Unii medici au observat că pacienţii dezvoltă aceste cheaguri la nivelul membrelor inferioare, chiar dacă urmau tratamente de subţiere a sângelui, scrie The Washington Post.
Alţii, au raportat dificultăţi ale dializei pentru pacienţii cu Covid-19, întrucât cheagurile de sânge blocau cateterele aparatelor. În plus, autopsiile efectuate la pacienţii decedaţi din pricina acestei boli infecţioase au fost depistate la nivelul plămânilor, scrie Live Science.
Aceste riscuri au fost depistate de asemenea şi la pacienţii relativ tineri, cu vârste între 30 şi 40 de ani, care pot suferi accidente vascular-cerebrale – AVC – dacă sunt infectaţi cu noul coronavirus. Se ştie că, adesea, AVC sunt determinate de cheaguri de sânge care circulă liber prin vase până ajung la creier.
Această legătură dintre Covid-19 şi cheagurile de sânge i-a determinat pe mulţi medici să-i supună pe bolnavi şi tratamentelor anticoagulante pentru a preveni formarea lor. Nu este neobişnuit ca la pacienţii aflaţi la terapie intensivă să apară aceste cheaguri de sânge, însă nivelul de coagulare la cei cu Covid-19 pare să iasă din normal.
Un studiu recent, efectuat în Olanda şi publicat în revistaThrombosis Research, a descoperit că din 184 de pacienţi cu Covid-19, aflaţi la Terapie Intensivă, 19 – mai mult de 30% adică – aveau acest tip de coagulare.
”Acest număr este „alarmant”, a declarat pentru CNN dr. Behnood Bikdeli, profesor asociat de medicină cardiovasculară la Columbia University Irving Medical Center, pentru CNN. Având în vedere că COVID-19 este o boală respiratorie, medicii se aşteptau ca efectele cele mai grave să fie la nivelul plămânilor şi nu în sânge. Încă nu este clar de ce la pacienţii cu Covid-19 apar aceste cheaguri. Acestea ar putea fi rezultatul unui sistem imunitar hiperactiv, ceea ce duce la un dezechilibru al „factorilor de coagulare” care pot provoca coagulare sau sângerare, scrie Post.
Medicii au remarcat şi faptul că foarte mulţi pacienţi de la Terapie Intensivă au şi alţi factori de risc în formarea cheagurilor cum ar fi diabetul, bolile de inimă şi hipertensiune.
Specialiştii mai spun că este nevoie urgentă ca această problemă să fie studiată şi pentru a vedea dacă aceste tratamente anticoagulante îi ajută pe pacienţii cu Covid-19, conform adevarul.ro.















