Biletul la ”Mocanița” de pe Valea Vaserului: 83 – 109 lei
După pauza de câteva zile, de la trecerea dintre ani, ”Mocănița” și-a reluat cursele. Trenulețul cu aburi de pe Valea Vaserului circulă de astăzi până pe 7 ianuarie – a informat Tiberiu Andrușcă, manager de turism la CFF Vișeu de Sus. ”Gazdele” au pregătit pentru aceste zile și un spectacol care include tradiții și obiceiuri de iarnă. Pachetele turistice oferite sunt cel standard, la prețul de 83 de lei de persoană, respectiv pachetul all inclusive la tariful de 109 lei/persoană. Pensionarii, studenții și minorii beneficiază de reduceri.
Foto: George BĂSEȘTEANU.














