Știința Explorări, înfrângere în minimum de seturi acasă - 3 ore în urmă
În Parohia Săcălășeni se organizează un atelier de confecționat mărțișoare - 4 ore în urmă
„Săptămâna colorată”- învățare prin culori la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare - 4 ore în urmă
Programul SOFIT prinde contur la Centrul de Zi „Luchian” din Baia Mare - 5 ore în urmă
Amical pierdut de CS Minaur în fața lui CFR Cluj - 5 ore în urmă
Andreia Ștef creează versuri și melodii originale pentru artiști: „Pentru mine, muzica și poezia nu sunt lucruri separate, ci două forme ale aceleiași inimi care bate în ritmuri diferite” - 6 ore în urmă
O femeie care a murit în pandemie a fost descoperită abia acum - 6 ore în urmă
TAROM renunță la zborurile București – Satu Mare. Baia Mare câștigă mai multe curse spre capitală - 7 ore în urmă
„Stimularea gândirii critice- filosofia la copii”: o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”, la Borșa - 7 ore în urmă
Mărfurile la control - 8 ore în urmă
Biatlonista Zsülett Demian și experiența căpătată de la Jocurile Oimpice de Tineret de la Laussane
Sportiva maramureșeană Zsülett Demian (17 de ani) a participat recent la probele de biatlon din cadrul celei de a treia ediții de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) ce au loc la Lausanne, în Elveția, în perioada 9 – 22 ianuarie.
Demian a luat startul la 2 probe. Astfel, în 11 ianuarie a concurat la 10 km individual, unde a obținut locul 88 din 99 de participante. Juliett, cum o strigă cunoscuții, a mers foarte bine pe schiuri, însă a fost deficitară în poligon, mai ales la tragerile 3 și 4, contabilizând 10 ratări, echivalente cu 10 minute de penalizare. Timpul obținut la această probă, cu tot cu penalizări, a fost 47:13,5, în condițiile în care câștigătoarea, rusoaica Alena Mokhova, a terminat cu 32:26,7 și doar 2 ratări. A doua probă la care a luat startul, pe 14 ianuarie, a fost cea de 6 km sprint, unde a terminat pe locul 86, din 97 de participante. Într-o probă în care a avut doar două trageri, Demian s-a descurcat mai bine în poligon, ratând doar de 4 ori, echivalentul a 4 tururi de penalizare (circa 35-40 de secunde pe tur, în plus). Fiind specializată mai mult pe cursele lungi, sportiva de noastră a mers ceva mai lent pe schiuri, obținând un timp de 25.18,8, cu 6:23,3, mai slab (18:55,5) decât al câștigătoarei, tot Alena Mokhova (o singură ratare). 
Antrenorul George Scurtu, de la CSȘ Baia Sprie, cel care a lansat-o pe Zsülett Demian în acest sport, ne-a declarat că e mulțumit de prestația elevei sale, chiar și simpla participare la această competiție fiind un rezultat remarcabil, ținând cont de condițiile de pregătire din România, insuficiente pentru a exploata pe de-a-ntregul potențialul sportivei.
Pentru maramureșeanca noastră, participarea la această ediție a JOT a însemnat în special o experiență care îi poate deschide apetitul spre performanțe mai consistente. Zsülett Demian se întoarce în țară cu o parte din delegația României, săptămâna viitoare, intrând direct în programul de pregătire de la Poiana Brașov, urmând ca anul acesta să mai participe la câteva conpetiții, în special la nivel național.
Rafael HEKMAN















