Mașină răsturnată la Cavnic, alta proptită în copac – în Baia Mare sau în parapet – pe Mesteacăn (GALERIE FOTO)
În 15 ianuarie, totul a început cam de dimineață. Pe la 9.30, o mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat în Cavnic, după pârtiile de ski. Ambele au fost rănite, una rămânând încarcerată. Au intervenit trei echipaje – unul de stingere, unul pentru descarcerare și un echipaj SMURD. Una dintre victime, în vârstă de 68 de ani a refuzat transportul la spital; cealaltă (de 72 de ani) a fost transportată la o unitatea medicală, pentru îngrijiri de specialitate.
Pe la 11.00, o mașină condusă de un tânăr a ajuns într-un arbore ornamental, situat lângă Biserica Greco-Catolică Sfânta Cruce din zona RFN a Băii Mari. N-ar fi fost probleme dacă aparatul etilotest n-ar fi indicat la șofer un pic de alcoolemie: 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce i-a adus o amendă.
Probleme cu oprirea a avut și un șofer ce se deplasa după masă pe Mesteacăn, dar l-a ajutat un parapet de pe marginea drumului.

















