Prima probă de simulare a Evaluării Naționale în Maramureș: peste 3.300 de elevi prezenți - 8 ore în urmă
A fost lansat cel de-al doilea număr al revistei „Șincai’s Digital Ink”, realizată de elevii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare - 9 ore în urmă
O etapă în care s-au aliniat planetele pentru CS Minaur - 10 ore în urmă
Calea Crucii a fost celebrată la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare - 10 ore în urmă
Un pas înainte pentru Hagi spre a prelua naționala - 11 ore în urmă
Știați că România mai are de recuperat sute de milioane de dolari din împrumuturile acordate de Ceaușescu? - 11 ore în urmă
La Petrova se va desfășura a III-a ediție a concertului de pricesne „La Umbra Crucii Tale” - 11 ore în urmă
Presimulare admitere medicină: 143 de elevi și-au testat cunoștințele la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare - 12 ore în urmă
Intervenție cu elicopterul pentru stingerea unui incendiu de pădure în Nănești - 12 ore în urmă
„Meșteșuguri din bătrâni – atelier de încondeiat ouă” la Muzeul Satului din Baia Mare - 12 ore în urmă
Adrian Hochia (Firiza) a luat ”Premiul pentru Educație” la Gala Fundației Vodafone 2019 (GALERIE FOTO)
La a VII-a ediție a Galei Fundatiei Vodafone Romania au fost premiați oameni deosebiți care s-au remarcat în domeniile: sănătate ● servicii sociale ● educație ● voluntariat. La fiecare categorie în parte au existat câte patru nominalizați, câștigătorul fiind desemnat cel care a primit cele mai multe voturi on-line. Pentru a-i ajuta pe votanți, fiecare nominalizat avea o prezentare concisă a ceea ce a realizat. La premiul pentru educație – acordat în cadrul Programului Investiție în Mediul Rural, derulat prin Fundația Regală Margareta a României – au fost nominalizați: Adrian Hochia (Firiza), Mădălina Sebe (Afumați, județul Ilfov), Emanuel Silimon (Turnu Măgurele, jud. Teleorman) și Olivian Ivașcu (Breasta, jud. Olt). Iată prezentarea pe care Fundația Vodafone i-a făcut-o nominalizatului din Maramureș.
”58 de copii trec zilnic pragul centrului «Școală după Școală» din Firiza, susținut de Fundația Regală Margareta a României. Acest lucru se întâmplă datorită lui Adrian și soției sale, Ioana care, cu perseverență, spirit pedagogic și pasiune au atras o mulțime de copii din zonă și au contribuit la extinderea centrului până în punctul în care se află acum. Când la ore nu se folosește de tablete sau de tabla interactivă, Adrian aduce la centru voluntari vârstnici sau din mai multe țări. Iar toate aceste lucruri se petrec într-un sat din Maramureș, în incinta unei biblioteci. Pentru copii, Adrian s-a transformat din corporatist în bibliotecar. Este o poveste frumoasă care sigur le face viața mai bună micuților”.
Și votanții au apreciat această poveste ca fiind frumoasă, astfel că la punctul terminus al votării – 12 octombrie, ora 24.00 – Adrian Hochia s-a clasat pe primul loc și a câștigat ”Premiul pentru Educație” la Gala Fundației Vodafone, pentru activitatea sa.
















