Share
Rebecca Maria Danci a obținut Marele Trofeu al Festivalului Internațional „Starul de Mâine” de la Vatra Dornei

Rebecca Maria Danci a obținut Marele Trofeu al Festivalului Internațional „Starul de Mâine” de la Vatra Dornei

În acest weekend, la Vatra Dornei s-a desfășurat ediția a IV-a a Festivalului Internațional „Starul de Mâine”, o competiție care a reunit foarte mulși copii și tineri talentați.

Printre aceștia s-a regăsit și Rebecca Maria Danci, elevă a clasei canto popular în cadrul Școlii de Arte „Gheorghe Chivu” din Sighetul Marmației sub îndrumarea profesorului Marius Iusco. Maramureșeanca a avut o evoluție foarte bună, reîntorcându-se acasă cu premii deosebite.

„Rebecca Maria Danci, elevă în anul III la clasa de canto popular, este un exemplu de implicare și generozitate. Încă de la o vârstă fragedă, prin participarea la activități artistice susținute la diferite evenimente, a ales să ofere o parte din câștigul ei pentru a sprijini clasa de canto și pentru a contribui la achiziționarea unor lucruri necesare sălii noastre.

Poate că nu întâmplător, munca, dăruirea și bunătatea ei au fost răsplătite prin rezultatele deosebite obținute și la alte concursuri, dar și de această dată, la Festivalul „Starul de Mâine”, unde a câștigat:

  •  Marele Trofeu
  •  Trofeul Radio Iași

Felicitări pentru acest frumos progres!
Felicitări organizatorilor și mulțumim juriului pentru încredere!

Se spune că binele pe care îl faci se întoarce întotdeauna. Un astfel de gest ne amintește tuturor că atunci când știm să împărțim din ceea ce avem și să ne gândim și la cei din jur, Dumnezeu binecuvântează pașii noștri și ne ajută să creștem”, a transmis prof. Marius Iusco.

Mai multe despre Rebecca puteți citi dacă dați click mai jos.

Rebecca Maria Danci – mica stea a folclorului maramureșean: „Cu acest talent m-a înzestrat Dumnezeu și de aceea vreau să duc cu sfințenie cântecul maramureșan mai departe”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu