Excelenţa românească este aceeaşi peste tot, indiferent că o găsim în ţară sau în afara ei. O demonstrează și băimăreanca Roxana Feier (Pamfil după căsătorie) și parcursul ei profesional, de la eleva Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, cu 10 la bacalaureat în 2008, câştigătoare a zeci de concursuri de matematică, la absolventa de Harvard, cu un doctorat în matematică aplicată la Oxford, obţinut cu „Summa cum laude”. Așa cum reiese și din interviul realizat cu ea.
Dacă-ar fi să-ţi faci o scurtă prezentare…
Sunt din Baia Mare, iar în 2008, după terminarea liceului, am plecat în America pentru a studia la Harvard, unde m-am specializat în matematică și astrofizică. După facultate, am lucrat 2 ani la un fond de investiții din apropierea Washington DC, iar din 2014 locuiesc în Marea Britanie. Recent mi-am finalizat doctoratul în matematică aplicată la Oxford, iar în prezent, sunt într-un stagiu postdoctoral la o firmă din Londra, dunnhumby, unde aplic rezultatele cercetării mele pentru a oferi recomandări personalizate consumatorilor. E posibil să mă întorc la un moment dat în România, dar deocamdată nu mi-am făcut nici un plan concret.
”VREAU SĂ CONTINUI SĂ LUCREZ LA INTERFAȚA DINTRE CERCETAREA ACADEMICĂ ȘI BUSINESS-URI”
Ce-i lipsește României? De ce America, respectiv UK, și nu România?
America și Marea Britanie au cele mai bune universități din lume, deci dorința mea de a studia acolo e ușor de justificat. În cazul Americii, m-a atras principiul de „liberal arts” pe care îl adoptă unele facultăți, inclusiv Harvard. Acest concept presupune o programă diversificată pentru fiecare student. De exemplu, chiar dacă specializarea mea principală a fost matematica, mai mult de jumătate din cursurile mele au fost în alte domenii, precum informatică, literatură, biologie, economie, astrofizică, sau istorie.
Când am decis să urmez un doctorat, știam că scopul meu este să lucrez pentru companii și nu în cadru universitar. Programul de doctorat în care m-am înscris la Oxford („industrially focused mathematical modelling”) mi s-a potrivit foarte bine, pentru că a presupus multe interacțiuni cu sectorul privat. În stagiul meu postdoctoral la dunnhumby, scopul este să folosesc rezultatele cercetării mele academice în câteva proiecte ale companiei. Astfel de colaborări între mediul universitar și sectorul privat sunt rar întâlnite chiar și în America. În viitor, vreau să continui să lucrez la interfața dintre cercetarea academică și business-uri.
PROFESORUL DE MATEMATICĂ DIN GIMNAZIU ȘI LICEU, GHEORGHE SFARA, A PREGĂTIT-O GRATUIT PENTRU OLIMPIADE
Dincolo de studiu, efort, sacrificiu, mai sunt şi reperele, mai sunt influenţele care contează în traseul profesional al fiecăruia: părinţii, dascălii, modelele…
Pentru mine au contat foarte mult aceste influențe. Încă de mică, mama mi-a insuflat și susținut pasiunea pentru matematică. Profesorul meu de matematică din gimnaziu și liceu, Gheorghe Sfara, a petrecut multe ore neplătite cu mine, ajutându-mă să mă pregătesc pentru olimpiade. În clasa a VIII-a, am avut șansa de a fi admisă la o tabără de matematică din America, de care nu aș fi știut fără inițiativa profesorului Vasile Berinde de la Universitatea de Nord din Baia Mare. Procesul de înscriere la facultate în Statele Unite este unul lung și complicat, iar în succesul meu au contat enorm ajutorul profesorilor de la școală (care mi-au scris scrisori de recomandare), susținerea prietenilor (care au citit eseurile mele pentru aplicații), și sprijinul moral și financiar al părinților mei (care au călătorit cu mine la Arad, Cluj și Oradea să pot să îmi dau examenele necesare). Le sunt recunoscătoare tuturor pentru ajutor, și încerc la rândul meu să îi susțin pe alții.
Cât despre modele… au fost mai multe persoane pe care le-am apreciat de-a lungul timpului, și oameni celebri, dar și oameni obișnuiți. Un exemplu ar fi Bill Gates, pe care îl admir pentru că se străduiește, prin cadrul Bill & Melinda Gates Foundation, să abordeze niște probleme foarte dificile ale omenirii (legate de sănătate publică, încălzire globală). Face asta chiar dacă i-ar fi fost mai ușor să rămână în lumea Microsoft sau să investească, precum alți miliardari, în inițiative legate de explorarea spațială (care sunt și ele importante, dar mult mai puțin urgente).
Unde greșește școala românească? De ce pleacă tinerii excepționali la școală în străinătate?
Tinerii excepționali nu pleacă neapărat pentru că greșește școala românească; ei pleacă pentru că universitățile și centrele de cercetare de top nu sunt în România. Lumea globalizată în care trăim facilitează migrația tinerilor talentați către țările și instituțiile care pot investi cel mai mult în ei. Migrația talentului nu e doar o problemă a României.
Cu toate acestea, sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite. La nivel universitar, o problemă pentru tinerii ambițioși este numărul mare de cursuri, cu grupe mari de studenți și fără posibilitatea (de cele mai multe ori) de a interacționa direct cu profesorul. De asemenea, nu se pune suficient accentul pe cultura generală (vezi modelul „liberal arts” din SUA, unde studenții la matematică iau și cursuri de istorie sau filosofie) și pe activitățile extrașcolare. Am apreciat în SUA și posibilitatea de a face cercetare cu profesorii încă din anul II de facultate.
Totuși, multe universități din Romania oferă pregătire foarte bună. Se știe în vest că românii sunt foarte bine formați în domeniul IT, în matematică, în medicină, ca dovadă că mulți absolvenți ai universităților din România fac studii ulterioare la instituții de top din Europa sau America.
LIPSA DE RESURSE FINANCIARE NU TREBUIE SĂ DESCURAJEZE
Există o formă de nedreptate între posibilitățile copiilor din familii potente financiar și cele ale copiilor buni, fără posibilități?
În ceea ce privește inechitatea în accesul la educație, cred că România stă mai bine decât alte țări, în special dacă ne uităm la zonele urbane. În America educația de calitate (atât la liceu, cât și la facultate) este relativ inaccesibilă copiilor din familii cu posibilități reduse. În Anglia, există școli bune de stat, dar există și foarte multe școli private, unde un an poate costa chiar și 40.000 lire în regim de internat. În România, accesul la liceele bune este mai meritocratic, în sensul că elevii cu potențial își găsesc drumul spre școlile bune în urma evaluării naționale din clasa a VIII-a.
În orice caz, cred că nimeni nu trebuie să se lase descurajat de lipsa de resurse. Universitățile precum Harvard apreciază eforturile candidaților care nu au aceleași posibilități și le privesc realizările în contextul oportunităților la care au avut acces. Marea majoritate a colegilor români de la Harvard și Oxford nu veneau din medii privilegiate în România.
Vii dintr-o lume a cifrelor, dintr-un mediu care, pentru un om obişnuit pare extrem de abstract. Cât şi cum te-a modelat pe tine acest mediu?
Știința te ajută să gândești critic, pentru că dezvoltă un proces de a pune întrebări, de a formula ipoteze, și de a găsi argumente pentru a confirma sau infirma acele ipoteze. Știința ne învață și cât de important e să ne actualizăm opiniile legate de un subiect atunci când apar informații noi, la fel cum oamenii de știință revizuiesc teoriile atunci când un experiment produce date neașteptate. Din păcate, unii oameni se încred prea mult în opiniile lor și nu își schimbă abordarea pe măsură ce apar informații și paradigme noi. Dacă știm să le punem întrebări și să căutăm adevărul, ne putem apăra de influența acelora care par convingători, chiar dacă vorbesc în necunoștință de cauză.
DE MULTE ORI PERFECȚIONISMUL ESTE NEPRODUCTIV
Ai avut tangenţă cu ţări şi cu medii în care te-ai intersectat cu diversitatea, cu oameni din toată lumea… Cât de mult crezi în ideea de multiculturalism?
Multiculturalismul e un concept complicat si dezbătut încontinuu. Mediile în care am trăit în ultimii 10 ani sunt populate de oameni foarte diverși. Consider că am învățat foarte multe de la oamenii pe care i-am cunoscut în aceste locuri și apreciez instituțiile și societățile care reușesc să integreze oameni din culturi diferite.
Ai vreun crez, vreun motto, vreo idee care nu-ţi dă pace?
Doresc să îmi dau silința în tot ceea ce fac. Încerc să fac asta fără să ajung la perfecționism, care de multe ori este neproductiv (ceva ce mi-a luat mulți ani să realizez).
Un principiu mai recent e acela că pot învăța ceva de la toți oamenii cu care vin în contact. Faptul că nu reușesc să intru pe aceeași lungime de undă cu cineva nu înseamnă că nu trebuie să fac un efort pentru a cunoaște acea persoană mai bine.
Nu se poate doar matematică… doar fizică şi astrofizică… poate ne spui şi cu ce anume se combină pasiunea pentru profesia ta?
Îmi place mult să citesc, și ficțiune dar și biografii, cărți despre genetică, economie, psihologie, sau istorie. Mă pasionează și fotografia. La Harvard am fost în clubul de fotografie, unde am folosit aparate cu film, iar filmele le developam singuri într-o cameră obscură. Acum folosesc un aparat foto digital și continui să îmi îmbunătățesc tehnica. Îmi place să fotografiez peisaje și să creez compoziții abstracte din texturile și formele din mediul înconjurător.
DANA G. BUZURA
rox5
