Share
Colecție vestimentară dedicată echipei naționale, lansată de FRF și Made by Society

Colecție vestimentară dedicată echipei naționale, lansată de FRF și Made by Society

Federația Română de Fotbal anunță lansarea unui parteneriat cu brandul Made by Society pentru dezvoltarea unei colecții vestimentare dedicate echipei naționale a României. Noua linie de produse aduce în prim-plan un stil modern și fresh, adresat în special tinerilor, și își propune să apropie noua generație de tricolori și de valorile fotbalului. Colecția îmbină elementele identitare ale echipei naționale cu influențe din cultura urbană contemporană, fiind concepută pentru a reflecta energia și spiritul generației tinere de suporteri, notează site-ul FRF.

“Pentru noi este important ca spiritul echipei naționale să fie transmis mai departe, iar astfel de inițiative contribuie la consolidarea acestei legături dintre tricolori și suporteri”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“Ne dorim ca tinerii să poarte aceste piese nu doar la meciuri, ci ca parte din stilul lor de zi cu zi, exprimând astfel mândria de a susține echipa națională și valorile pe care aceasta le reprezintă astăzi”, a arătat, la rândul său, Răzvan Petrescu, director executiv Made by Society.

Produsele din colecție sunt disponibile în magazinele Made by Society, dar și  online.

Sursa foto: FRF

Citește și:

Final Four-ul Cupei României la handbal masculin se va desfășura la Timișoara


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu