Olăritul merge mai departe în Săcel. Tânărul Dumitru Tănase Burnar, fiul olarului Tănase Burnar, a revenit în satul natal după câțiva ani de absență, pentru a continua tradiția familiei, veche de sute de ani, aceasta fiind, de altfel, singura familie din localitate care mai practică meșteșugul.
Tehnica de lucru a învățat-o de la tatăl și bunicul său, cunoscutul meșter olar Tănase Cocean. Își dorește să poată promova ceramica de Săcel și să îl învețe și pe fiul lui de 3 ani, pe care îl cheamă tot Tănase. Oferă vizitatorilor lecții de olărit și speră să realizeze cât mai multe ateliere pentru cei care doresc să cunoască tehnica acestui meșteșug străvechi.
În continuare, prin intermediul Mariei Poduț din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș aflăm mai multe despre Dumitru Tănase Burnar și olărit.
„Eu reprezint a 13-a generație de ceramiști și sper să transmit mai departe meșteșugul. La noi, la Săcel , se face o ceramică roșie, nesmălțuită, doar lustruită cu piatră. Culoarea roșie pe care o are ceramica, o primește lutul prin ardere în cuptor. Cuptorul pe care îl folosim este vechi de peste 500 de ani și tot așa a rămas în familia noastră din generație în generație. Este făcut din bucăți mari de piatră de râu, cioplite la mână și unse între ele cu pământ. Se restaurează ca și cuptoarele de pâine. După mai multe arderi, creapă stratul de pământ. Se amestecă lut cu bălegar de cal și se unge bine atât în interior cât și în exterior.
Pământul din care facem ceramica aici la Săcel e special. Datorită lutului, ceramica se poate folosi așa simplă cum
este, fără glazuri, fără lacuri, doar pământ ars în cuptor. Lutul îl luăm de aici din sat dintr-o singură zonă a satului, de pe un deal. Acolo săpăm manual, cum săpau bunicii și străbunicii. Facem o fântână ca pentru apă și îl găsim la o adâncime între 8 și 12 m. Pâmântul e foarte gras, parcă are o grăsime naturală în consistență. Datorită proprietăților pe care le are lutul, ceramica se poate folosi așa simplă, naturală. Se poate fierbe în ea, se poate găti. Ca formă, tehnică și modele e ceramică dacică. Singurul model care se face este zig-zagul sau unda apei. Este același model care se găsește și pe porțile maramureșene, la șatră, la acoperișuri etc., doar că denumirea diferă de la o zonă la alta.
Vasele se fac la roată. Când sunt gata, se lasă la uscat vreo 2-3 săptămâni, în funcție de mărimea fiecărui vas. Apoi fiecare vas se lustruiește cu o piatră albă de râu. Sunt niște pietre de râu mari, foarte fine și au diferite forme, noi le spunem bicășei. Apa le mișcă, le erodează în timp și rămâne partea mai dură din piatră. Cu pietrele astea lustruim fiecare oală, noi spunem că le hrojnim și oala devine mai lucioasă și mai fină la atingere. E singurul finisaj pe care îl facem pe obiecte. E o ceramică nesmălțuită, doar lustruită cu piatra. După ce se dau cu piatra, se pun înapoi la uscat pentru încă 2-3 saptămâni până când vasu-i uscat complet. Apoi se bagă la cuptor. Se ard între 24 și 48 de ore. Focul se face doar cu lemn de brad, molid fără noduri și bine uscat. Oalele se aranjează în cuptor în așa fel încât să nu se miște, să fie o structură solidă. Se pun una lângă alta, una într-alta, una peste alta, în așa fel încât să nu se miște, să nu se răstoarne” – explică Dumitru Tănase Burnar.
Procesul de ardere se face cam o dată pe an, după ce meșterul a realizat suficiente vase cât să umple cuptorul. Este o muncă anevoioasă, mai puțin bănoasă, care necesită pasiune și drag de tradiție. Atelierul, localizat în Săcel pe str. Valea Bistriței, nr. 362, precum și cuptorul care se află la subsol este deschis pentru vizitatori.
Foto: Marius Marian
