„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 2 minute în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 55 minute în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 2 ore în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 3 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 4 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 4 ore în urmă
Teodora Luca: povestea din spatele unei cariere artistice de succes - 6 ore în urmă
Scriitorul Gelu Vlașin, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Escrocii sentimentali din mediul virtual dau țepe cât se poate de reale
Anul trecut, o femeie de 51 de ani din Brăila a cunoscut pe facebook un individ care a pretins că este general în armata SUA, dar care se află în Irak. Cei doi au a păstrat legătura, iar la un m oment dat generalul american i-a spus că vrea să vină la ea acasă, dar că pentru asta are nevoie de 30.000 de euro.
Femeia avea deja drag de general, dar n-avea banii, așa că s-a împrumutat de la bancă. Și a trimis banii în mai multe tranșe, dar nu către general (că nu dădea bine gradului), ci către niște intermediari de încredere, recomandați ca fiind agenți ONU. A mai venit generalul în România? O, NU! L-a mai putut contacta pe general? O, NU! Și-a mai văzut banii înapoi? O, NU! Ca atare, la începutul acestei luni s-a adresat poliției. Vorba ceea: prinde generalul, scoate-i ochi!
O moștenire la fel de falsă ca și generalul american
Dar măcar brăileanca nu s-a mai simțit atât de singură, căci și altă concitadină a fost înşelată prin metoda ”generalul american”. Și ea a cunoscut pe facebook un bărbat despre care credea că este general american și a fost ușurată cu aproape 37.000 de euro. Cumva, suma a fost taxa indirectă pentru faptul că falsul general a cerut-o în căsătorie, la doar o lună după ce a cunoscut-o pe rețeaua de socializare. Mai ales că viitoarea mireasă a falsului general avea 71 de ani adevărați. Dar generalul i-a promis – că doar nu-l durea tastatura – o moştenire de familie foarte valoroasă, pentru care, chipurile, trebuia plătit un mizilic de două comisioane de 36.900 de euro, bani pentru care generalul a apelat la româncă.
După ce a depus banii în două conturi din Germania şi Turcia, pe numele a două persoane necunoscute, ia generalul de unde nu-i. După ce a realizat că a fost înşelată, femeia a făcut plângere la Poliţie.
Dar și româncele din afara granițelor mai iau țeapă de la militari virtuali
Acum doi ani, o româncă în vârstă de 51 de ani, stabilită în Austria a cunoscut în mediul on-line un american mai modest: se recomanda doar soldat în armata americană staționată în Afganistan. Cei doi au ținut legătura online și, încet-încet, bărbatul a reușit să câștige încrederea femeii, spunându-i că o iubește și promițând că se va căsători cu ea.
Românca a fost impresionată și nu a ezitat să-i trimită vreo 10.000 de dolari, ca să aibă cu ce veni la ea, în Innsbruck. Nu i s-a părut ciudat că a fost pusă să facă mai multe transferuri prin Western Union în țări precum Nigeria, Turcia, Anglia și SUA. Ba i-a trimis – separate – și bani de avion, când soldatul s-a arătat decis să zboare spre ea. Și zburat a rămas. Dându-și seama în cele din urmă că a avut de-a face cu un escroc sentimental, care a dispărut fără urmă, românca s-a adresat poliției din Innsbruck.
De ce nu și în zona Văii Jiului?
Și o femeie din Petrila, în vârstă de 68 de ani, a rămas fără 11.000 de euro – trimiși în mai multe rate și țări – și fără bărbatul cunoscut pe o reţea de socializare, care i-a promis că va veni în țară cu o valiză plină de bani. Nu a mai apucat, așa că femeia s-a destăinuit poliției.
Și bărbații o fură câteodată, nu-i așa?
Și un bărbat de 52 de ani, din Petroşani, a cunoscut pe o reţea de socializare o femeie, care i-a promis că se va căsători cu el. Și că în mariaj nu va veni cu mâna goală, ci cu trei milioane de dolari depuși într-un cont deschis în Indonezia. Doar că tocmai acel cont era puțin blocat, dar se debloca dacă bărbatul trimitea 18.000 de dolari, care rezolvau impasul. Iar până mireasa venea în țară, hunedoreanul trebuia să se ocupe de cele trei milioane de dolari. Atâta doar că, după transferul banilor, adică de la începutul acestui an, și femeia și contul de trei milioane de dolari s-au evaporat.
De unde rezultă că în chestiuni financiare nu e bine să ținem cont de contul de pe pagina de socializare.

















3 Comentarii în această postare
Elena
Un articol interesant aici
https://evz.ro/alerta-de-sezon-cum-actioneaza-escrocii-pe-siteurile-de-matrimoniale.html
Laur
Si aici cateva detalii despre escrocii de la matrimoniale (modus operandi): https://www.matrimoniale.ro/member/1/blog/view/14-Atentie-la-escroci-/
Lucia
Și prietena mea din Buzău a luat o țeapă de 50.000$ tot cu așa zisul general american noroc că a vorbit că mai avea să vândă ap.Sincer nu le înțeleg pe aceste femei care au deja 70 ani și mai au și copii și nepoți nu le dai lor și îi dai banii unuia cunoscut pe Facebook.