Share
De vorbă cu profesorul Marius Voinaghi: Cum a luat naștere manualul de istorie a Maramureșului (FOTO)

De vorbă cu profesorul Marius Voinaghi: Cum a luat naștere manualul de istorie a Maramureșului (FOTO)

Anul 2022 a adus în județul nostru o apariție editorială inedită – manualul de istorie a Maramureșului. Autori sunt: Marius Voinaghi – coordonator, Livia Ardelean, Anca Costin Hendea, Florin Dragoste, Klara Gușeth, Teofil Ivanciuc. Acesta este destinat liceenilor și este menit să stea la baza unui curs opțional. 

Totodată, manualul încheie ciclul de activități gândite și realizate în cadrul proiectului cultural-educativ „Din istoria Maramureșului”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în anul școlar 2020-2021, în parteneriat cu autoritățile județene.

Proiectul „Din istoria Maramureșului” a prins contur pornind de la două premise fundamentale. Pe de o parte, este vorba despre dorința profesorilor de istorie din județ de a-i stimula pe elevi să cunoască istoria locală, de a-i învăţa să preţuiască eforturile generaţiilor trecute, de a cunoaște importanţa documentelor istorice, iar pe de altă parte, de a-i implica în mod direct în realizarea de produse istorice, de a-și forma și consolida deprinderi de muncă intelectuală și prin studiul istoriei locale, punând astfel accentul pe caracterul aplicativ al istoriei.

Se adresează ciclului superior al liceului

Manualul a fost avizat de Ministerul Educației și aduce în prim-plan istoria și cultura locală, precum și tradițiile, obiceiurile și valorile specifice Maramureșului. Manualul a ajuns deja în unitățile școlare, iar unii elevi deja studează deja după el.

„Manualul a ajuns în 16 unități școlare, eu personal l-am distribuit. În celelalte licee va fi dat bibliotecilor școlare. Încercăm să acoperim cât mai mult ciclul superior al liceului. La „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, unde sunt eu titular, chiar studiază după el. Nu e un tratat de istorie a Maramureșului, ci un manual, un instrument didactic care se adresează ciclului superior al liceului”, explică inspector prof. Marius Voinaghi.

Întrebat cum a luat naștere această idee, profesorul maramureșean spune: „Eu și domnul profesor de istorie Florin Dragoste, de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, am avut cursul acesta implementat în școli, dar pe fragmente, cu planșe, cu prezentări power point ș.a. Așa că ne-am pus la aceeași masă, am cerut colaborarea și altor colegi și plecând de la cursul nostru existent am dat o altă față, mult mai complexă.

Am scris o istorie a actualului județ Maramureș. Muncim la acest opțional de vreo 10 ani. Bine, domnul Dragoste îl avea pentru clasa a VIII-a, iar eu pentru a XI-a. Apoi, a venit și doamna inspector general Anca Hendea și a adăugat cu elevii săi de la „Șincai” un dicționar de regionalisme, am vrut să-l facem și mai atractiv decât l-am gândit. Doamna Livia Ardelean a venit și dânsa cu lucruri interesante – exploatările de sare, de lemn ș.a. Apoi doamna Clara Gușeth de la Arhivele din Baia Mare a venit cu maramureșenii și Marea Unire și alte lucruri interesante. Teofil Ivanciuc ne-a ajutat cu partea de păstrare a tradiției actuale și nu numai. Sunt avantajați elevii că pot să studieze din acest manual”.

„Dacă nu le dai ceva intersant elevilor în 10 minute i-ai pierdut”

Lecțiile propuse sunt structurate astfel: termeni-cheie, prezentarea conținutului propriu-zis de idei și cele mai importante contribuții cu privire la tema propusă, numeroase fotografii, surse istorice, hărți, dicționare și studii de caz, care îi ajută pe elevi în formarea și dezvoltarea competențelor prevăzute de programa școlară, aplicații gândite atât pentru fixarea principalelor achiziții ale lecțiilor, cât și pentru evaluare și autoevaluare.

„Manualul e însoțit de cronologie, de hărți, de linkuri, sugestii metodologice. Un elev de clasa a XI-a are la dispoziție 34 de săptămâni pentru a învăța această materie. Pentru că e o oră pe săptămână. Iar să predai istoria Maramureșului în 34 de ore este imposibil. De aceea, am încercat să sintetizăm și să punem doar acele evenimente pe care le-am considerat foarte importante de-a lungul istoriei Maramureșului. Iar de aici, la finalul fiecărei lecții, există o serie de teme, de exerciții, să caute, să investigheze comunitate locală, troițe, biserici de lemn.

Am atins toate domeniile – politic, economic, social, istorie orală ș.a. Am găsit chiar scrisori de pe front, din cel de-al Doilea Război Mondial, rezistența anicomunistă în munți, cum era modul de viață în comunism. Și am ajuns până la ce oferă azi Maramureșul.

E foarte greu să încadrezi totul în 34 de ore. Nici nu poți să-l faci de 200 de pagini, stufos, atunci nu mai este atractiv pentru elevi. Cei de-a XI-a sunt digitalizați, dacă nu le dai ceva intersant în 10 minute i-ai pierdut. Nu mai merge să citești o lecție de cinci pagini”, explică prof. Marius Voinaghi.

Pe viitor, acest opțional ar putea fi introdus în mai multe unități școlare din Maramureș.

„Chiar din martie, împreună cu domnul Sechel Ovidiu, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației propunem, prin Casa Corpului Didactic, un curs de formare aplicat pe didactica disciplinei. Le oferim pe module efectiv programa acestui curs opțional. Manualul e avizat de Minister, deci poate să intre liniștit în orice sală de clasă. Ideea e ca profesorii să aibă acces la programa școlară.

Eu am propus o programă școlară a acestui curs opțional, care nu-i integrat. E un curs opțional strict de istorie a Maramureșului. Iar colegii au posibilitatea să-l adapteze la nevoile școlii. Pentru că după ce opționalele sunt propuse în școală, există o comisie de curriculum care organizează o anchetă la nivel de fiecare clasă de profil uman. Fiecare are, astfel, posibilitatea să-și aleagă acest opțional și în funcție de ce decid elevii, părinții etc. Dacă se alege această programă școlară ea urmează să fie implementată în anul viitor școlar. E nevoie doar de aviz din partea Inspectoratului. Iar manualul pe care l-am scris și tipărit respectă programa propusă de noi”, mai adaugă prof. Marius Voinaghi.

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Marioara Donca

    Felicitări Spor în toate cele numeroase ,și folositoare!

    Răspunde

Lasă un comentariu