Raportul experților: drona căzutǎ la Galați este Geran-2, de proveniențǎ ruseascǎ - 7 minute în urmă
Clasări pe podium pentru sportivii de la LPS Baia Mare la Campionatele Naționale de atletism - 60 minute în urmă
Proiect fotbalistic pentru copiii din Maramureșul Istoric - 2 ore în urmă
Reprezentanți ai Penitenciarului Baia Mare, vicecampioni la „StrongMan Competition”- ediția a IV-a - 2 ore în urmă
Emoție și culoare la Târgu Lăpuș: expoziția „Copilărie fără teamă” a fost vernisată la Centrul Recreațional - 3 ore în urmă
Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros după 17 ani: „Nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri” - 3 ore în urmă
Elevii băimăreni spun STOP consumului de droguri - 4 ore în urmă
1 Iunie la Târgu Lăpuș: Ziua Copilului va fi marcată prin jocuri, activități și un carnaval pentru copii - 5 ore în urmă
Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” Ulmeni, dotat cu tehnologie digitală și VR de ultimă generație - 6 ore în urmă
ACS Fotbal Feminin Baia Mare încheie campionatul cu o înfrângere la scor pe teren propriu - 7 ore în urmă
De vorbă cu anticarul băimărean Viorel Coteți: „Moartea cititului și a cărții e internetul. Mare păcat… Cartea e baza culturii” (FOTO)
Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că lumea nu mai citește. Oamenii preferă să vadă un film sau să navigheze pe rețelele de socializare decât să răsfoiască o carte.
Cu toate acestea însă, cărțile așteaptă cuminți, pe raft, ziua în care paginile lor vor fi iar pătrunse de ochi curioși.
Pe una dintre străduțele din Centrul Vechi al Băii Mari (mai exact, pe strada Șteampului, nr.5) l-am descoperit pe Viorel Coteți, un anticar de omenie care se bucură mult de fiecare persoană care-i trece pragul. E încojurat de mii de cărți, din toate domeniile, pe care și-ar dori ca ceilalți să le descopere.
„Sunt anticar de după Revoluție, adică de mai bine de 30 de ani. Acesta a fost visul meu din copilărie. Am în biblioteca mea, amenajată la mansardă, în jur de 5.000 de volume. E lumea cărților acolo. Pot să zic că am citit mult de-a lungul timpului, dar încă au mai rămas multe de citit.
Foarte rar mă mai vizitează lumea. Pe zi ce trece se tot împuținează cititorii. Sunt zile în care efectiv nu intră nimeni. În principiu vin elevi, care au bibliografie de la școală, care caută un anumit roman sau un anumit scriitor. În rest, mai sunt colecționari care vin, dar rar de tot. Moartea cititului și a cărții e internetul. Mare păcat… Cartea e baza culturii. A fost de când e lumea și părerea mea e că tot ea va rămâne.
În anticariat numărul cărților e de ordinul miilor, n-am reușit să le inventariez, dar am încercat să le pun pe domenii. Am orar non-stop, servesc oricând.
Pe vremuri, când am început, greu făceam rost de cărți. Atunci lumea mai ținea la carte. Mi-am desființat eu biblioteca, iar pe urmă mi-am recuperat-o. Pentru că trebuia să încep cumva. Iar apoi, încet, încet s-au tot adunat. Uneori mai fac câte-o „curățenie”, sunt nevoit să le pun la container. Efectiv sunt nevoit, cu rupere de inimă, pentru că fiecare carte conține ceva interesant. Spațiul e destul de restrâns aici. Trebuia să fie garaj, dar l-am transformat în anticariat.
Atât doar că locuiesc aici și am pasiunea asta mare, că dacă ar fi după profit era demult închis. Satisfacția mea cea mai mare nu sunt bănuții pe care-i primesc, ci că pot să-i servesc pe oameni, să le ofer cartea pe care și-o doresc. Sau dacă nu o am, notez pe caiet, iar în timp pot să fac rost de ea”, povestește Viorel Coteți.
Pentru cei interesați numărul băimăreanului este 0722 692 310.
L.C.H.

















