Eleva Denisa-Andra Remeș din Maramureș, printre cei trei bursieri BookLand desemnați la nivel național - 9 ore în urmă
5 greșeli pe care să le eviți când îți alegi fondul de ten - 10 ore în urmă
Walter și Coralia Übelhart transformă Băiuțul în capitala silvoterapiei din Europa - 10 ore în urmă
Lecții de la polițiști pentru copii la Sighet - 11 ore în urmă
Școala Gimnazială Baia Sprie, pe locul I la Concursul Județean de Majorete organizat la Seini - 12 ore în urmă
Sorana Cîrstea scrie istorie la Roland Garros 2026! Victorie incredibilă cu 6-0, 6-0 - 12 ore în urmă
Acțiuni de testare și prevenție privind consumul de alcool în rândul vârstnicilor din Baia Mare - 12 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Facultatea nu mai e ce credeau părinții noștri. Și nici pensia. Iar asta schimbă tot pentru cum ne creștem copiii - 12 ore în urmă
Caravana „European Youth Village” ajunge și la Fărcașa: oportunități pentru tinerii din mediul rural - 13 ore în urmă
Restricții de circulație în Baia Mare pentru Procesiunea de Rusalii organizată duminică seara - 13 ore în urmă
Efectul de domino al unei demisii anunțate
Coaliția a ajuns la un armistițiu, anunțându-se un compromis în privința cifrelor și procentelor. Totuși, sunt convins că în spatele deciziei de a nu forța demisia premierului se află și alte motive.
Așa cum observa și jurnalistul Sebastian Zachmann, liberalii respiră astăzi prin premierul venit de la Oradea, nu printr-o construcție internă solidă. Fără cariera și credibilitatea lui Bolojan, partidul ar fi doar o formațiune de 14% în Parlament, lipsită de busolă și de lideri care să tragă în sus. Baronii care abia așteaptă să se elibereze de un șef incomod s-ar putea trezi, paradoxal, mai vulnerabili.
USR ar fi printre primele victime ale plecării lui Bolojan. Reformele propuse de miniștrii lor au avut până acum un sprijin real la nivel de premier, iar un succesor tehnocrat ar pune pe primul plan liniștea coaliției, nu agenda reformistă. În lipsa lui Bolojan, parteneriatul cu Nicușor Dan ar pierde din greutate, iar vizibilitatea USR în guvern ar scădea dramatic.
În tabăra social-democrată, o astfel de criză ar fi o lovitură pentru Sorin Grindeanu, care are nevoie de stabilitate pentru a-și securiza congresul și pentru a controla nemulțumirile din partid. De fapt, PSD are chiar un motiv mai puternic decât PNL să-l țină pe Bolojan la Palatul Victoria: doar un premier fără calcule electorale poate să-și asume măsuri dure, astfel încât, după rotativă, social-democrații să revină confortabil.
Singurii câștigători siguri ar fi cei de la AUR. George Simion, obișnuit să profite fără să depună efort, nu are nevoie de campanii elaborate pentru a crește în sondaje. Simpla existență a unei crize politice îi aduce procente suplimentare. Este o situație tipică, și nu doar în România.
În schimb, pentru președintele Nicușor Dan, demisia premierului ar fi un balast politic greu de dus. Mulți dintre votanții săi îl văd pe Bolojan drept garanția schimbării promise și se așteaptă ca șeful statului să-l sprijine, nu să facă jocuri de echilibristică.
În tot acest peisaj dramatic, Bolojan însuși rămâne cel mai puțin vulnerabil. El și-a asumat din primele săptămâni logica „ori fac reformele pentru care am fost chemat, ori plec”. Dacă va demisiona, nu va părăsi doar Palatul Victoria, ci va lăsa în urmă o clasă politică și mai bulversată, obligată să rescrie planuri și alianțe.
Vasile Petrovan















