Share

Baia Mare e condusă la pleasnă

Primăria Baia Mare intenționează să cumpere cele trei hoteluri din stațiunea Izvoare, restaurantul și un teren în suprafață de 24.000 mp. Consilierii locali și-au dat girul în vederea formulării unei oferte de achiziționare a acestor imobile aparținând SC Stațiunea Izvoare SA, aflată în faliment. Primarul Cătălin Cherecheș a arătat că ”există posibilitatea achiziției acestor clădiri la sume pe care să ni le permitem, sume mici în raport cu valoarea lor, și să dăm tonul dezvoltării acestei zone cu potențial turistic”, că locația dispune de 200 de locuri de cazare, restaurant și pârtie de schi. Cristian Niculescu Țâgârlaș, a subliniat că zona are un mare potențial turistic, că se pretează schiului de tură, ciclismului, că ar fi o oportunitate pentru copiii care doresc să învețe să schieze.

Inexplicabilul altruism

Generalități care sună bine. Atât de bine, încât mă surprinde altruismul votanților care lasă găina cu ouăle de aur pe mâna statului, în loc să o ia pe ”persoană fizică”. Nimănui să nu-i dea de gândit că niciun privat nu a deschis punga spre o ofertă atât de bună pe cât au prezentat-o susținătorii (celor doi li s-au alăturat Ștefan Pop și Dan Grumaz,doar Gheorghe Gligan relevând argumente contra)? Acolo unde un privat a ratat va izbândi municipalitatea, când se știe că statul e un prost administrator? Dar când nu e banul tău în joc, te poți juca și cu cuvintele și cu banul public. Dacă stațiunea nu va merge,  pierderile vor fi suportate din banul public.

Cuibușor de nebunii sau/și de cantonament?

Iar municipalitatea va avea un cuibușor de nebunii ferit de ochii lumii, așa cum ar putea fi și cealaltă propunere de achiziție: cabana Bodi Ferneziu. Bașca un loc care să ușureze circuitul banilor dinspre bugetul primăriei spre sport și de acolo înapoi spre persoane din zona primăriei, căci la Izvoare se vor face mai toate cantonamentele echipelor susținute din bugetul municipalității.  Pentru sport nici n-ar fi așa de rău, ba ar putea fi vorba și de un ajutor suplimentar, ținând cont că principalul creditor în cazul falimentului de la Izvoare e o instituție financiară condusă de Flaviu Leșe, un om care  – spre cinstea lui –  a sprijinit cât a putut de mult handbalul feminin băimărean. Și, probabil, că l-ar susține și mai abitir, după ce achiziția gajului de către primărie îl va ajuta să-și mai recupereze din creanță.

Ferește-ne, Doamne, de oameni de decizie care se pricep la toate

Desigur, mai putem primi povești frumoase:ce proiecte europene ar face primăria la Izvoare și la Bodi-Ferneziu,  ce statut de stațiune – după exemplul Borșa și Oncești –  am obține cu aceste două obiective după ce vor fi reabilitate. Dar se uită că, pentru a obține astfel de statute, din păcate e nevoie și de susținere politică, pe care o coaliție locală nu are cum să-l asigure.Dincolo de faptul că intenția poate fi un alt balon de săpun – ca atâtea altele girate de mașina de vot din consiliul municipal, baloane de săpun care s-au spart la prima adiere de vânt – sau că ar ascunde niște interese care scapă ochiului la primul entuziasm, chestiunea relevă un lucru foarte grav.

Baia Mare e condusă  la pleasnă: administrația nu știe ce vrea, nu are un proiect de oraș, bâjbâie între parcuri industriale, capitale de cultură sau de tineret, concerte și paranghelii ori stațiuni verzi pe pereți etc Și păguboasa autopercepție a actualei conduceri că  se pricepe la toate. Mai nou, a pălit-o competența în turism, într-un loc în care nicio mare firmă sau operator de turism – deci, cineva de meserie – nu s-a deranjat măcar cu o întrebare. Pentru că profesioniștii nu se aruncă aiurea cu capul înainte, lăsând asta pe seama amatorilor, care uită vorba neamțului: sunt prea sărac ca să cumpăr lucruri ieftine.

Dar, știți cum se spune: nu e prost cine cere/are inițiative, proști sunt cei care dau/aprobă.

Ananei GAGNIUC


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Dupa administratia locala cat si cea judeteana ,parcurile industriale nu merita a fi facute ( cica a facut Zetea ceva studiu si a iesit ca Nu).Asta in tim ce in prezent,in partea de nord a Aeroportului din Cluj Napoca ,catre Floresti,se construieste al V lea Tetarom ( parc industrial avand actionar CJ Cluj),pe cand nepriceputii astia nu au fost in stare de absolut nimic.Zero parcuri industriale.Cica nu ar fi forta de munca! Ce sa zic: mari cunoscatori de resurse umane.Daca se plang cativa industriasi din zona ca nu le mai vin oameni la poarta sa se angajeze ( asta dupa ce companiile respective i-au tratat pe angajati ca pe niste gunoaie,platind cu salariul minim ),deoarece li s-a dus buha ( dupa cum ar zice un hatru),atunci ei deja sunt mari specialisti.Da,in moartea economica si sociala a orasului si nu in ultimul rand a acestui judet.Dupa Aquaparc,Parcul Industrial si Universitatea de la Centrala Minelor urmeaza Statiunea Turistica,asta in timp ce Piata Mare,arata ca o buda.Poate o sa-l puna la Izvoare administrator pe Soricelu’,ca tot a reusit sub administratia baimareana sa faca minunea turistica de pe Valea Usturoiului!

    Răspunde

Lasă un comentariu