În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!
27
Laszlo Rakosi era un copil slăbănog. Oasele îi ieşeau prin piele. Avea ochii roşii. Îi era dor de Cirila Rakoşi. Ciril Petcu îl speriase. Îi spusese că Cirila e în iad cu toţi dracii la un loc. Că îşi luase viaţa. Că se vânduse diavolului. Că nu fusese în stare să‑şi poarte crucea în spinare. Că o aruncase la marginea drumului. Laszlo Rakoşi îl între- base pe nenea Joseph. Îi plăcea mângâierea episcopului pe creştet.
„Nu‑i greşeală mai mare, Laszlo, decât a crede că nu te poţi înşela”, zise episcopul Kollowitch.
Laszlo Rakosi păstrase vorbele astea ca pe un secret. Cirila îl pri- vea din albăstrimea cerului. Se ruga pentru el. Îl păzea. Iarna punea lemne în şemineul din dormitorul episcopal. Se ducea la plimbare cu nenea Joseph. Învăţase florile din câmpul lui Lissabona. Se apleca o dată cu lanurile de narcise, în bătaia vântului. „Mai pune‑mă să‑mi zic rugăciunile, nene Joseph”, zicea Laszlo Rakosi.
De când slăbia trupului lovise în episcopul de Medio Monte, Laszlo Rakosi rămăsese şi noaptea lângă patul lui nenea Joseph. Dor- mea pe o lădiţă acoperită cu un pled gros. Tanti Olga Bauer şi Laszlo Rakosi cunoşteau fiecare minut de suferinţă trupească a domnului episcop de Medio Monte. Ştiau, după graba pasului, că merge la toa‑ letă pentru minutul de vomă verde. Ascultau zgomotul. Zvârcolirile din aşternut. Crampele. Durerile de spate. Rinichii.
„E zadarnică toată învăţătura, Laszlo, în faţa bolilor”, zisese Olga.
„Nenea Joseph o să se facă bine, tanti Olga?”, întrebase Laszlo Rakosi.
„L‑am auzit când vorbea de unul singur, băiete, parcă se certa cu cineva, striga că nimic nu trebuie amânat, altfel va zbura lucrul acela şi se va închide o uşă, oare ce să însemne una ca asta, Laszlo?” între- base Olga Bauer.
„Nu vreau să rămân singur în Medio Monte, tanti Olga”, zisese Laszlo Rakoşi.
Într‑o dimineaţă de sfârşit de februarie, episcopul de Medio Monte prinse a vorbi în somn.
„Nebunule, care însetezi după picurul din baltă, când e deschisă ma- rea celor mai curate voluptăţi”, zisese Joseph înainte de a deschide ochii.
Joseph Mamer Leopold Kollowitch conducea şcoala duminicală a Episcopiei. În iarna aceea decretase „Ziua Paserilor”, urmată de
„Ziua Arborilor”.
Le vorbise copiilor despre zbor, despre cocori, cucuvele, buhe şi grauri. Le spusese să privească cerul fără a se teme. „Nimeni nu‑i destul pentru SINE, e nevoie de toate lucrările Domnului”. Le vorbise despre toţi arborii care cresc în pădurile din Medio Monte. Le‑a pro- mis că în primăvară vor urca la Izvorul Ursului, vor pune puieţi.
„Pentru cei cu plămânii slabi sunt sanatorii vindecătoare, unde aerul e curat, asta fac arborii, curăţenie în jurul nostru, sunt mai de preţ decât mulţi dintre oamenii mari pe care‑i vedem în fiecare zi trecând pe străzile din Medio Monte”, le spusese episcopul.
Îl ascultau. Spuneau părinţilor. Îl urau pe Laszlo Rakosi. Prea aproape stătea de nenea Joseph.
În douăzeci şi şapte februarie, către seară, episcopul de Medio Monte se simţise uşor ca un fulg. I se făcuse foame. Strigase după Olga Bauer.
„Spune‑i lui Laszlo să vină în dormitor”, zisese Joseph Mamer Leopold Kollowitch.
„Aşază‑te, Laszlo. Spune‑mi cum vine asta, băiete: destul te‑ai în- grijit de trup, dacă te‑ai îngrijit bine de suflet, căci corpul bun nu face sufletul bun, iară sufletul bun face corpul bun”, zisese nenea Joseph.
O ciudată linişte plutea în dormitorul de la Episcopie. Nenea Joseph îl rugase pe Laszlo să decojească un măr. Tăiase câteva felii subţiri. Le mâncase.
„Porţile liniştii nu au atâta putere ca să poată împreuna pacea de‑acuma cu veşnicia, Laszlo, cu cât e mai frumos, cu atâta durează mai puţin”, zisese nenea Joseph.
„Ajută‑mă să mă întind pe pat, băiete”, zisese nenea Joseph.
„Aşa, de‑acuma e bine, pune‑mi o pernă subsuori, ca să te pot vedea”, zisese nenea Joseph.
„Melilo, Laszlo, e locul unde s‑a rupt amiciţia şi petrecerea cu înşe‑ lătorul şi vicleanul”, zisese nenea Joseph.
„Uită‑te la mine, mi se zbate un ochi”, zisese nenea Joseph.
„De‑acuma prinde a mi se zbate şi celălalt. Nu mai văd. Asta ESTE”, mai zisese nenea Joseph şi se linişti.
În dimineaţa de douăzeci şi opt februarie, Olga Bauer s‑a dus după doamnele de la Societatea Femeilor Caritabile. Văduva Mylena Rady Syrovy şi Felicia Grüntag au venit să‑l spele. Să‑l pregătească. Mai avea de făcut un ultim drum.
Când l‑au dezbrăcat, Mylena Rady Syrovy a văzut bucata aia de hârtie gălbuie ce‑i acoperea buricul. Era legată de trup cu o funie de cânepă.
Mylena Rady Syrovy a smuls‑o. A ascuns‑o la piept.
(Va urma…)
Marian ILEA
Citește și
Vacek – proză de Marian Ilea (XXVI)
