János Thorma în Arhivele Naţionale de la Baia Mare

Pictor, pedagog şi, astăzi am spune, principal manager al comunităţii artistice băimărene între 1914 şi 1937, János Thorma (născut în 1870, Kiskunhalas, Ungaria – decedat în 1937, în Baia Mare) este personalitatea artistică a cărei întreagă carieră se identifică cu istoria primei jumătăţi de secol a Centrului Artistic Baia Mare. Stabilit în oraşul de pe Săsar dimpreună cu familia, la vârsta copilăriei, János Thorma este unul dintre primii trei artişti profesionişti moderni pe care i-a dat Baia Mare înainte de „era” coloniilor hollosyene (alături de Istvan Reti şi Nagy Zsigmond). După absolvirea liceului în Baia Mare, Thorma se pregăteşte pentru cariera de profesor de desen în Budapesta, urmând timp de un an cursurile lui Bertalan Szekely la Şcoala de desen după model (1887-1888).

Continuă să studieze la Munchen cu Simon Hollosy, în Şcoala particulară de pictură a acestuia. În primăvara anului 1889 frecventează cursurile lui Liezen Mayer, la Academia Regală Bavareză şi îşi încheie educaţia artistică la Academia Julien din Paris, sub îndrumările lui Henry Brentoit şi Louis Dusse. Se întoarce la Baia Mare, întreprinde frecvente călătorii de studii la München (aproape anual, până în 1904) şi Paris, precum şi în Spania (1899) şi Italia (1904). În 1906 parcurge un lung itinerar european, cuprinzând Roma, Veneţia, Paris, Bruxelles, Anvers, Haga, Amsterdam, Berlin, Dresda şi Praga. În ambianţa müncheneză, a Cercului artistic din jurul Şcolii Hollosy, Thorma a avut o contribuţie substanţială la aranjamentele din 1895 şi 1896, care s-au finalizat cu alegerea orașului Baia Mare ca loc de colonizare temporară a membrilor acestui cerc. Astfel, Thorma se numără şi el printre cofondatorii coloniei artistice din Baia Mare.

Thorma János a avut o activitate foarte bogată în cadrul Şcolii de pictură, atât ca pedagog, cât şi ca pictor. Timp de aproape patru decenii, a activat în cadrul Şcolii de pictură, îndrumând elevii şi corectându-le tablourile. Timp de zece ani, între 1917 şi 1927, el s-a situat chiar în fruntea acestei renumite Şcoli. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Maramureş a achiziţionat de la soţia sa, Thorma Kiss Margareta, pictoriţă şi fostă elevă a lui Thorma, documente referitoare la activitatea pictorului, a celui care a fost unul dintre întemeietorii Şcolii de pictură din Baia Mare. Se păstrează la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Maramureş un fragment din jurnalul redactat în perioada 1927 – 1928, concepte de scrisori adresate unor personalităţi marcante ale vieţii culturale din perioada respectivă, fotografii cu membrii familiei, inclusiv cu câteva dintre lucrurile sale şi paşaportul în original. Toate se regăsesc în fondul arhivistic care îi poartă numele. Jurnalul deţinut de Arhivele Naţionale cuprinde date preţioase referitoare la activitatea Şcolii, evidenţiind succesele pe care le-a obţinut Thorma ca pictor, dar, în acelaşi timp, şi gândurile care l-au frământat, odată cu apariţia noilor curente în arta plastică.

Redăm un fragment dintr-o scrisoare adresată lui Reti Istvan în anul 1927, an în care se închide Şcoala de Pictură condusă de Thorma:

„Nu ştiu nimic precis despre elevii din Bucureşti. La sfârşitul anului se va decide dacă vor fi trimişi la noi. Te rog frumos, la sfârşitul lunii iunie, neapărat, să fii aici! În ultima vreme, adesea îmi vine o ameţeală şi sunt în stare nervoasă, din cauza numeroaselor atribuţii ce îmi revin. Nici nu ştiu ce va fi cu şcoala. În spiritul nostru, nimeni n-ar putea să conducă şi ar fi o adevărată ruşine proliferarea curentului ăsta neo, dacă până acum nu ne-am ferit de el. Ar fi cea mai urâtă încheiere a muncii noastre, să ne lăsăm cotropiţi de acesta. Cred că ar fi o soluţie mai bună chiar închiderea şcolii. Să fie fondată o nouă şcoală, dar măcar a noastră să nu fie mâzgălită! De asemenea, Colonia e bolnavă din punct de vedere fizic şi psihic. Pictorii nu se înţeleg între ei. Fiecare doreşte un ascendent, dar fiecare se consideră mai important decât celălalt. E incredibil, egoismul şi ipocrizia ivită între ei! Am impresia că Colonia deja s-a dezagregat. Numai imaginea obţinută anterior, acest malţ întreţine”.

A rămas în custodia Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Maramureş o copie a articolului publicat în ziarul „Nagybanya” în 1924, care pomeneşte faptul că pictorul a obţinut din partea Regelui Ferdinand decoraţia Bene Merenti, ca recompensă a eternelor sale merite şi eforturi depuse pentru ţelurile sfinte ale Şcolii de pictură. Medalia de aur atârnată cu un şnur de mătase roşie a fost oferită de către delegatul ministerial Cioca. De menţionat că după anul 1918, Thorma rămâne la Baia Mare, în România, în timp ce o serie de pictori ai Şcolii se mută la Szentendre, lângă Budapesta.

„Suntem după sărbători şi anul a trecut. Demult nu mă simţeam aşa de plăcut ca şi acum. Trupul-sufletul parcă scăpase de necazuri, de orice povară. Mă simt ca la o plimbare la Igniş. Chiar cursul vieţii mele se aseamănă mult cu o excursie din trecut. Pornisem în viaţă, şi cu elan le-am adunat pe toate la ce ne-am gândit că o să avem nevoie, ca să atingem scopurile. Regretabil, niciodată nu ţelul era important. Situaţiile întotdeauna ne-au dat o altă direcţie şi ne-au captivat, agapele, amuzantele erau importante şi, după ce le-am depăşit, într-o stare oarecum turmentată, am pornit ca să atingem ultimul scop – vârful muntelui. În timp alunecasem, dar am sărit şi mergeam mai departe, parcă nici nu se întâmplase nimic, până ce, ostenit şi buimăcit, am ajuns la pisc.

Şi acolo mă simţeam că parcă mi s-au deschis ochii, parcă ar fi mai limpede capul şi întunericul se împrăştie. Văd clar că, cântecele de petrecere, urletul beat, dragostea, îmbuibarea doar mi-au îngreunat calea şi inima. Aici sus ascult în linişte bătăile inimii. Asta-i deznodământul – o inimă surmenată. Şi totuşi, aici sus iarăşi simt că sunt puternic şi arta mea se înviora, sunt plin cu idei. Văd nenumărate zădărnicii, dar şi calea îngustă pe care am parcurs-o, de la care cariera mea a progresat. Am pornit bine şi, din păcate, am deviat – doream să văd şi să ştiu că, calea aleasă de ceilalţi e mai bună? Nu. A fost mai bun ceea ce am început eu, cel puţin mie-mi convenea. Sunt mai bune tablourile – Szevendok, Vertanuk, Talpra magyar, Oktober 1., Ibolyaszedok, ca altele? Aici voi continua dacă vreau să închei demn începutul. Am risipit cea mai mare parte a vieţii mele pentru interesele altora. Rezultat este? Nimic, aproape nimic!

Cea mai mare problemă e, însă, că eram nevoit să multiplic nişte flenduri ca să pot să trăiesc. Avere n-am strâns! La fel de sărac sunt ca şi atunci când am început această afacere! Aşa ne-am păţit cu toţii, nu există un pictor ungur care a ajuns la un trai onest din munca lui. Munkacsy e singurul artist emerit, cel care a reprodus fidel sufletul ungur, păcat că a căutat în spirit nemţesc. Arta lui Szinyei nu reprezintă mai mult decât un buchet de flori bine aranjat. Csak nu e original, se îmbracă în diferite haine şi chiar dacă poartă cel mai frumos pantof, eu văd un ţăran desculţ. Ferenczy Karoly e diletant, cu gust nobil. Figurile lui sunt mute, ele sunt, de fapt, nişte cârpituri necesare. Ripl, aşa văd, că e cel mai distinct. Reti e un tânăr splendid, dar predarea îl va prăpădi. Grunwald are simţ bun la culori. Restul nu contează. Sunt maeştri străini, ori nişte «geschaeftmani» banali”.

P.S.

Răcirea treptată a relaţiilor dintre Thorma Janos şi Hollosy Simon, între 1899-1901, a declanşat conflictul în urma căruia maestrul de la Sighet s-a separat de colonia pe care o întemeiase în Baia Mare. Majore sunt, însă, meritele lui Thorma în structurarea coloniei permanente, iar mai apoi în organizarea şi conducerea Centrului artistic, până în 1927, incluzând aici, deopotrivă, componentele educaţională şi asociaţionistă a comunităţii artiştilor plastici băimăreni. În 1902, a contribuit la fondarea Şcolii libere de pictură din Baia Mare, devenind principalul ei profesor şi administrator până la desfiinţarea ei, în 1927. Profund legat de şcoala şi de cauza artistică băimăreană, Thorma a fost singurul dintre cofondatorii coloniei artistice din Baia Mare care a optat pentru cetăţenia română, asigurând factorul de continuitate şi dezvoltare între perioadele ante- şi postbelică. Începând din 1919, a fost cel care i-a pregătit pe studenţii coloniilor temporare, organizate de Ministerul Român al Cultelor şi Artelor.

În 1919 şi 1920, împreună cu Ipolit Strâmbu, apoi singur, iar în câteva împrejurări ajutat, pentru scurt timp, de Istvan Reiti, venit din Budapesta, Thorma a depus, până în 1927, un imens efort pedagogic, îndrumând serii de zeci de cursanţi, recrutaţi din academiile de arte din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău şi Budapesta, dar şi dintre solicitanţii independenţi din România şi Ungaria, iar când şi când, câte unul-doi veniţi din Austria, Franţa, Cehoslovacia, URSS şi Iugoslavia. Această devoţiune i-a adus respectul şi prietenia unor oameni de cultură români ca: Emil Isac, Octavian Goga şi Ion Minulescu.

Thorma a fost un om formidabil care, după ce că demonstrează în pictura lui toate învăţăturile clasice ale tuturor curentelor, demonstrează că ieşirea, renaşterea, spargerea preceptelor de secol nouăsprezece în arta plastică sunt posibile şi la artiştii care au fost captivi secolului în care s-au format. Thorma Janos a lăsat cei mai mulţi discipoli. Poate că el este, de fapt, întemeietorul valoric al Şcolii Băimărene de Pictură. Asta, pentru că există o valoare de întemeietor, cea a lui Hollosy, dar există şi o valoare de întemeietor valoric pe care, desigur, nu i-o putem nega, nici prelua sau împrumuta altora. Ea este a lui Thorma Janos. Se vorbeşte mult despre Thorma Janos, maghiarii spun că este pictorul lor, şi este pictorul lor. Băimărenii, şi zic asta în mod voit, spun că Baia Mare a fost nu o enclavă, ci a fost un centru artistic, un centru al tuturor oamenilor talentaţi din Europa!

Mulţumiri se cuvin cercetătorului istoric Robert Tokoly de la Arhivele din Baia Mare pentru traducerea din maghiară în română a fragmentelor din jurnalul lui János Thorma.

Foto deschidere: Réti István „Portretul lui Thorma” (patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»)

Marian ILEA

Citește și

Dr. Dorel Topan despre János Thorma și lucrarea „Femeie în fotoliu” (1920)