Share
Festivalul de teatru școlar „INSPIRĂ” a debutat la Baia Mare

Festivalul de teatru școlar „INSPIRĂ” a debutat la Baia Mare

Ieri a avut loc debutul primei ediții a Festivalului de teatru școlar „INSPIRĂ”, un eveniment dedicat elevilor din județul Maramureș care își doresc să își exprime creativitatea prin artă dramatică. Prima zi de festival s-a desfășurat într-un cadru plin de emoție și entuziasm, pe scena Teatrul de Păpuși Baia Mare, unde publicul a fost martorul unor reprezentații pline de energie și originalitate.

Elevi de gimnaziu din mai multe școli ale județului au urcat pe scenă cu minispectacole pregătite împreună cu profesorii coordonatori, demonstrând talent, implicare și spirit de echipă. Fiecare trupă a adus în fața publicului o interpretare proprie, construită cu grijă, umor, emoție și multă muncă în spate.

În ordine, pe scenă au evoluat:

  • ARS TERRA NEMUS – Școala Gimnazială Băsești
  • ArdusART – Școala Gimnazială Ardusat
  • NĂZDRĂVANII – Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Baia Mare
  • ASTRALIS – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Baia Mare

Atmosfera din sală a fost una caldă, cu numeroase aplauze și reacții pozitive din partea publicului, care a apreciat naturalețea și expresivitatea tinerilor actori. Momentul a evidențiat nu doar talentul artistic al elevilor, ci și importanța colaborării și a activităților educative care îi ajută să capete încredere în sine.

Festivalul „INSPIRĂ”, organizat cu implicarea Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, își propune să continue în zilele următoare cu noi reprezentații, urmând să aducă pe scenă și alte trupe de elevi din județ, într-un proiect educațional dedicat creativității și dezvoltării personale.

Sursa FOTO: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

vasile Petrovan

Citește și:

În a doua zi de Rusalii: Va avea loc ediția a VII-a a evenimentului „Horea Poienarilor”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu