Share
A apărut un nou număr din revista „Nord Literar”

A apărut un nou număr din revista „Nord Literar”

A ieșit de sub tipar numărul pe luna martie al revistei de cultură „Nord Literar”. Iată câte va spicuiri din sumar:

  • Amintindu-și că în 21 martie s-au împlinit 74 de ani de la nașterea lui Ioan Moldovan, Gheorghe Pârja mărturisește prietenia sa cu poetul. Tot Gheorghe Pârja spune: „Am citit cu plăcere o carte rară a unui caligraf al clipei, fascinat de seducția libertății”, după ce esențializează, într-un material emoționant, cele unsprezece volume din „Jurnalul unei epoci. 1969-2022” al lui Leo Butnaru.
  • Un interesant eseu despre „Credință și încredere” propune Irina Petreaș. Ion Papuc, în „Alteritatea definitivă”, punctează câteva repere biografice ale lui Paul Celan.
  • Gheorghe Glodeanu prezintă o lucrare cu o temă extrem de actuală: „Des mystifications littéraires” a lui Jacques Finné.
  • Cu delicatețea-i cunoscută, Delia Muntean vorbește despre „un demers cărturăresc comun inițiat de două voci distincte ale literaturii noastre: Monica Pillat și Radu Ciobanu”, concretizat în volumul „Dincolo de așteptare”.
  • Daniela Sitar-Tăut propune o avancronică la volumul „Întrupare în cuvânt”, semnat de Lotica Vaida.
  • Dana Buzura-Gagniuc publică o pagină de proză din volumul în pregătire „Întoarcerea în Blestem”, precum și pagina destinată actualității culturale.
  • La „Orfeu” se pot citi versuri din creația lui Dinu Flămând, alături de parodia lui Lucian Perța.
  • O punte între Brâncuși și Mihai Olos construiește Ana Olos în articolul „«Între Maramureș și Brâncuși» – Colocviul Internațional din 1967 și Centenarul din 1976”.
  • Emanuela Bușoi, Mircea Pop și Liviu Coroiu sunt poeții ale căror versuri pot fi citite la pagina dedicată creației lirice.
  • Cartea Elisabetei Boțan, „Zbor între două lumi”, este recenzată de Ion Cristofor, iar Ana Ludușan vorbește despre volumul Graziei Deledda, Biserica singurătății.
  • Un eseu dedicat lui Giovanni Papini propune Viorel Igna.
  • Alice Valeria Micu realizează un portret al artistului plastic Flavius Lucăcel.
  • Poemul lunii este semnat de Ion Petrovai. Acest număr este ilustrat cu lucrări din creația Suzanei Fântânariu.

Sursa foto: „Nord Literar”

Citește și:

Dialog artistic contemporan la Colonia Pictorilor din Baia Mare: Patru artiști, o expoziție despre memorie, formă și prezență


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu