La 21 decembrie 1935, într-un sat din Basarabia – Slobozia-Hodorogea, județul Orhei – se năștea Stela Popescu, una dintre cele mai luminoase și longevive prezențe din cultura română. Destinul ei avea să fie, încă din copilărie, traversat de istorie, traumă și rupturi, dar și de o forță interioară care avea să se transforme, peste ani, într-un zâmbet recunoscut de generații întregi.
Copilăria Stelei Popescu a fost marcată de drama Basarabiei. Prima amintire puternică a fost invadarea provinciei de către armata sovietică, în 1940. Tatăl ei, Vasile Popescu, învățător și intelectual, a fost deportat în Siberia, considerat „dușman de clasă”. Mama, Valentina, s-a refugiat împreună cu fiica în România, la Brașov. Această ruptură timpurie avea să lase urme adânci, dar și să formeze un caracter puternic, capabil să transforme suferința în vitalitate.
Drumul spre teatru nu a fost unul direct. În 1953 a fost admisă la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”, pe care a abandonat-o după un an și jumătate, atrasă irezistibil de scenă. A intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne, iar în 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Încă din anii de studenție, juca intens, iar la finalul facultății a fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde susținea un ritm amețitor de spectacole pe an.
Consacrarea a venit odată cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde a jucat între 1963 și 1969. În 1965, a făcut parte din turneul oficial al Teatrului de Revistă la Paris, pe scena celebrului „Olympia”. Succesul a fost atât de mare încât directorul sălii, Bruno Coquatrix, i-a propus un contract în Franța. Stela Popescu a refuzat și s-a întors în România, o decizie care spune mult despre atașamentul ei față de publicul român.
În 1969, a ales o schimbare majoră: s-a angajat la Teatrul de Comedie, unde avea să joace timp de 24 de ani, fără a rupe legătura cu revista și cu Radiodifuziunea Română, colaborare care s-a întins din 1963 până în 2017.
Pe scenă a fost o prezență monumentală. A jucat ani la rând în spectacole devenite legendă: Preșu (18 ani), Pețitoarea (12 ani), Plicul (10 ani), Boema, Mama Boema, Omul care a văzut moartea.
Între 1971 și 1979, a format un cuplu extrem de popular cu Ștefan Bănică, atât pe scenă, cât și la televiziune.
După moartea acestuia, a urmat cuplul Stela Popescu – Alexandru Arșinel, început în 1979, unul dintre cele mai longevive și iubite din istoria teatrului românesc. Textele semnate de Mihai Maximilian, soțul ei, au fost garanția unui umor fin, inteligent, care a trecut cu succes proba timpului.
În film, Stela Popescu a debutat în 1958, în Alo?… Ați greșit numărul!, și a jucat în peste 25 de producții, dintre care Nea Mărin miliardar, Pe malul stâng al Dunării albastre sau În fiecare zi mi-e dor de tine au rămas repere pentru public. Televiziunea i-a amplificat popularitatea: de la teatru TV și emisiuni de divertisment, până la roluri în seriale și telenovele precum Cuscrele, Regina, Aniela, unde a creat personaje memorabile, precum Coana Chiva.
După 1990, a devenit și moderatoare de emisiuni dedicate femeilor, demonstrând că farmecul, inteligența și naturalețea ei nu țineau de un singur tip de rol sau de o singură epocă.
Pe 23 noiembrie 2017, Stela Popescu s-a stins la București, în urma unui accident vascular cerebral masiv. Avea 81 de ani. Trupul său a fost depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, iar înmormântarea, cu onoruri militare, a avut loc la Cimitirul Cernica, lângă soțul ei, Mihai Maximilian.
A fost o prezență care a făcut ca scena românească să pară, timp de peste jumătate de secol, mai luminoasă.
Vasile Petrovan
