208 șefi de promoție din Maramureș au fost răsplătiți pentru rezultatele deosebite - 10 ore în urmă
Cum să îmbunătățești calitatea sunetului unui instrument muzical second hand? - 10 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Cu cât devii mai conștient de ceea ce gândești, cu atât este mai ușor să te separi de gândurile tale” - 13 ore în urmă
Vor avea loc zilele spiritualității și culturii la Mănăstirea Rohia; Se împlinesc 60 de ani de la eliberarea din închisoare a marelui Nicolae Steinhardt - 14 ore în urmă
Impresiile artiștilor Taberei de creație de la Ardud, la vizitarea Muzeului Memorial Gheza Vida - 14 ore în urmă
Ne mai despart câteva ore de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris - 16 ore în urmă
PS Iustin: „Îi purtăm în suflet pe bătrânii noștri care sunt memoria vie a familiei, a comunității, a neamului. Ei sunt o istorie, o carte deschisă” - 17 ore în urmă
Copiii din Vișeu de Sus au pornit într-o aventură tradițională - 17 ore în urmă
Ateliere pentru elevi și profesori la Școala de vară „Merito” - 17 ore în urmă
Mai multe servicii prestate gratuit de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - 18 ore în urmă
„Veșnicia s-a născut la sat”, unde claca însemna pământul lucrat împreună cu vecinii
„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar,/ ca și cum nu ți-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva.” Lucian Blaga. Odinioară viața omului se desfășura într-un univers închis, satul, dar nu lipsit de comunitate sau de comuniune. Gospodăriile, așezate în apropierea bisericii și a școlii, formau vatra satului, o celulă vie în care se marcau toate evenimentele importante: nașterea, căsătoria, sărbătorile religioase și apoi moartea. În jurul acestora, delimitând hotarele satului, se aflau câmpul, izlazul și pășunea, adică moșia satului, acolo unde bărbații, ajutați de flăcăi și de copiii mai în putere, munceau pământul sau pășteau animalele.
Țăranul se putea îmbolnăvi doar din cauza nemuncii, nu a muncii, știam cum el stă în soare și prăsește, cum tot satul se adună la treierat de grâu, si la cules de porumb. Odinioară, claca era în satul maramureşan o formă de ajutor atât la familiile bogate, dar şi la cei mai modeşti, însă munca era mereu cu voie bună. În timpurile îndepărtare, claca se făcea pentru majoritatea muncilor câmpului, îndeosebi pentru cele mai grele. Se ajutau unul pe altul, devenind o mare familie, unită la bine și la greu.
Multe am câştigat în epoca modernă, dar și mai multe am pierdut! Impresia că ”socializăm” pe facebook sau pe telefonul mobil este o ameţeală primejdioasă. Din fericire, clăcile se mai organizează și astăzi. Acest gen de evenimente ajută oamenii, în mod special pe tineri, să se apropie de tradiție. Ele reprezintă un adevărat spectacol viu unde oamenii lucrează, în echipă, arătând o parte din viața lor. Obiceiurile, în general, ne ajută nu numai să le arătăm tuturor celor interesați să vadă tradiția așa cum era pe vremuri, dar și de a o păstra, și mai mult de a o duce prin toate mijloacele mai departe. Prin asocierea celor vârstnici cu cei tineri, se încearcă transmiterea tehnicilor tradiționale, care este importantă pe viitor pentru păstrarea tradițiilor.
Lăcrimioara ZOTA