Maestrul Dumitru Dobrican, Cetățean de Onoare al Județului Maramureș - 7 minute în urmă
17 august 1950 s-a născut Dan Călin Peter, fost rector al Universității de Nord - 23 de minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 17 august 2026 - 1 oră în urmă
Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 12 ore în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 14 ore în urmă
Clipa de natură - 15 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 17 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 18 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 18 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 20 de ore în urmă
Vizite canonice și de lucru în Protopopiatele Baia Mare și Lăpuș
Miercuri, 3 august, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, însoțit de părintele arhidiacon Teodosie Bud, consilier economic eparhial, a efectuat mai multe vizite pastorale în câteva din parohiile ce aparțin protopopiatelor Baia Mare și Lăpuș.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oferit o serie de recomandări necesare, precum și câteva îndrumări administrative și edilitar-gospodărești pentru următoarele parohii: Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Nou de Jos, Parohia Ortodoxă „Sfântul Proroc Ilie” din Chechiș, Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Rus, Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Bontăieni, Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Cavnic I, Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cavnic – Rotunda, Parohia Ortodoxă Ferneziu și Parohia Ortodoxă „Sfântul Mina” din Baia Mare.
Toate parohiile vizitate dețin capelă mortuară sau capelă de cimitir finalizată sau ȋn curs de finalizare și fac parte din Proiectul Eparhial „Nicio comunitate parohială fără capelă mortură”, proiect care a fost lansat la propunerea Preasfințitului Părinte Iustin în anul 2021, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.







