Share
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Vadu Izei în această duminică

Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Vadu Izei în această duminică

Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” Vadu Izei duminică, 29 octombrie.

„Am revenit în mijlocul dragostei credincioşilor din Parohia Vadu Izei, o parohie vie, cu credincioşi care iubesc Biserica noastră Ortodoxă strămoşească, pentru care au înălţat în cinstea Sfântului Apostol Andrei această măreaţă biserică cu dimensiuni de catedrală, care a început cu multă pătimire, în 1999.

După 10 ani, în 2009, a fost terminată, desăvârşită, cu o pictură minunată şi o arhitectură neo-românească şi a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian împreună cu noi. Povara şi golgota acestei zidiri, a acestei ctitorii pentru veşnicie, a purtat-o părintele Vasile Hotico, împreună cu părintele Gheorghe Ulici, cu credincioşii și Consiliul Parohial.

Repet: a fost o multă pătimire şi luptă mare. În cele din urmă, Sfântul Apostol Andrei are aici biserica lui, iubită şi iubită, în acelaşi timp, de popor, care o cercetează şi care o iubeşte şi o împodobeşte cu prezenţa lui frumoasă şi numeroasă, în costumele lor tradiţionale şi cu multă evlavie şi credinţă faţă de valorile noastre sfinte.

Astăzi am revenit pentru că şi-au construit şi o capelă de cimitir, în cadrul proiectului nostru eparhial „Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară” şi au aşezat-o într-un spaţiu unde au un loc generos pentru mormintele celor ce vor pleca. Parohia fiind numeroasă, sunt aproximativ 3.000 de suflete în această parohie, la şase kilometri de Sighet. Sunt două biserici. O altă biserică este pe zona, strada numită Şugău.

Nu sunt două parohii. Sunt preot I, preot II, care slujesc în cele două biserici şi acoperă spaţiul pastoral-misionar în chip minunat. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările lor şi felicităm pe părinţi, Consiliul Parohial şi mulţumim celor ce au sprijinit construcţia, în principal credincioşilor.

Sunt cei care au constribuit hotărâtor şi cu dorinţa de a se ridica această capelă şi cu partea materială pe care au dăruit-o pentru construirea acestei capele, unde se vor fac slujbe pentru veşnica pomenire a celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri şi vor fi prohodiţi cei care vor pleca din lumea aceasta mai devreme sau mai târziu, adormind întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus Preasfinşitul Părinte Episcop Iustin.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Pr. Vasile Aurel Pop, protopop de Sighet, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, Protos. Nifon Neamciuc, stareţul Mănăstirii Strâmtura, Pr. Vasile Hotico, paroh, Pr. Gheorghe Ulici, preot II şi secretar protopopesc, Pr. Dan Sidău, din Sighetu Marmaţiei, directorul Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Pr. Toader Ionuţ Coman din Valea Stejarului, Pr. Ştefan Simion din Berbeşti, Pr. Marius Iusco din Rona de Jos, Pr. Ioan Tomoiagă din Onceşti, Pr. Ioan Pop din Poienile Izei, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol și Diac. Lucian Hotico.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă au cântat Crina Gampe, studentă la Academia de Muzică „George Dima” din Cluj-Napoca, şi corul de elevi şi foşti elevi ai Şcolii din localitate, dirijaţi de profesoara de religie Ileana Andreica şi profesoara de franceză Ileana Ardelean.

Cu cheltuieli nu puţine a fost ridicată şi terminată o capelă de cimitir, amplasată la intrarea în localitate dinspre Baia Mare, pe o suprafaţă de teren de 4 hectare, unde va fi viitorul cimitir al localităţii Vadu Izei. Preasfinţitul Părinte Iustin a sfinţit capela de cimitir şi a vorbit credincioşilor prezenţi despre importanţa construirii în fiecare localitate a unei capele de cimitir şi rolul ei în prohodirea şi petrecerea pe ultimul drum al celui adormit.

Pentru truda de-a lungul celor aproape trei decenii de păstorire, părintele paroh Vasile Hotico, ziditorul, împreună cu credincioşii, a două biserici, a capelei de cimitir, a unei case parohiale şi a unei săli sociale, a fost distins cu Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, iar părintele Gheorghe Ulici, coslujitor în parohie şi secretar protopopesc, a primit Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, întemeietorul Mănăstirii Rohia.

Consiliul Parohial şi cei mai importanţi binefăcători au fost răsplătiţi cu Diplome ale Anului omagial. Credincioşii, prin preotul paroh, au oferit Preasfinţitului Episcop Iustin o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, pentru muzeul Episcopiei, şi un coş cu flori.

Pr. Vasile Hotico, paroh: „Trăiesc o mare bucurie, deoarece astăzi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a venit în parohia noastră. Şi n-a venit cu mâna goală, ci a venit să ne binecuvinteze, să ne sfinţească, capela de cimitir. Îmi aduc minte că acum 29 de ani am fost numit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin ca preot paroh la Parohia Vadu Izei, Protopopiatul Sighet. Atunci mi s-a recomandat să ridic două biserici, una în centrul Vadului, aceasta în care s-a slujit, şi cealaltă pe strada Şugău. După aceea, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu veşnicul de pomenire Episcop Justinian Arhiepiscopul, au sfinţit cele două biserici. Rog pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze munca credincioşilor noştri, că ei au ridicat această capelă, ca o încununare a tuturor lucrărilor noastre.

Pe lângă capela pe care am ridicat-o şi cele două biserici, am mai ridicat o casă parohială, cât şi o sală socială. Activitatea noastră din punct de vedere religios-cultural se desfăşoară foarte bine, cât şi cealaltă filantropică, pe care o desfăşoară Părintele diacon Lucian Hotico, care slujeşte împreună cu Părintele protopop la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmaţiei.

Rog pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze munca acestor credincioşi, să le ajute în viaţă şi, aşa cum a spus Moise, dacă nu mă numeri şi pe mine împreună cu poporul pe care îl conduc, să mă ştergi din cartea vieţii. Eu trebuie să fiu numărat împreună cu acest popor care m-a ajutat şi am realizat aceste lucrări frumoase, binecuvântate şi închinate lui Dumnezeu”, informează Andrei Fărcaş, Redactor al revistei „Graiul Bisericii Noastre”

Foto credit: Arhid. Vasile Pop


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu