Share
Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Ortodoxă Suciu de Jos

Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Ortodoxă Suciu de Jos

Duminică, 26 noiembire, PS Părinte Iustin a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Suciu de Jos, Protopopiatul Lăpuș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„Am revenit după mai mulţi ani în Parohia Suciu de Jos din Ţara Lăpuşului, o comunitate vie, cu tradiţii şi credinţă în Dumnezeu foarte vie şi puternică şi cu fidelitate faţă de valorile noastre sfinte şi de tradiţiile care sunt împământenite aici foarte bine, şi portul şi obiceiurile legate de sfintele sărbători.

Am revenit pentru ca să arătăm apreciere şi preţuire părintelui Marcel Vasoc, care păstoreşte aici de 30 de ani, treci decenii. Parohia aceasta a trecut după 1990 prin frământări. Sunt aproape 1.000 de locuitori în această localitate, care ţine de comuna Suciu de Sus. Ea se numeşte Suciu de Jos şi au slujit în vechea biserică. Erau două locaşuri de cult, iar unul din ele a fost restaurat. Au slujit în acea biserică, dar au pierdut-o în procesul cu greco-catolicii şi atunci, în 2012, s-au hotărât să-şi construiască o nouă biserică şi le-am dat binecuvântare cu multă bucurie.

Au făcut un proiect deosebit, de inspiraţie moldovenească, un spaţiu foarte echilibrat şi aerisit şi o biserică monumentală, care este catedrala nouă a acestei localităţi. Ea este în fază de pictură. Sunt 630 de credincioşi acum aici. E în fază de pictură, o pictură minunată, binecuvântată, se montează o catapeteasmă şi continuă lucrările de pictură. Într-un an sau doi vom reveni să târnosim biserica şi să o aşezăm şi sub ocrotirea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, hramul istoric al bisericii vechi.

Ne bucurăm din suflet că ne-am întâlnit cu autorităţile, cu bunii credincioşi, cu preoţii din Ţara Lăpuşului, preoţi conştiincioşi şi fideli faţă de slujirea bisericii lui Hristos. Lucrează peste tot, lucrează atât în infrastructura administrativă a Bisericii, cât şi pastoral-misionară, activităţi multe cu tineretul şi copiii, se apleacă asupra bătrânilor, că tot e Anul omagial al persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, acest an a fost consacrat lor. Pastoraţia s-a diversificat şi s-a intensificat direct proporţional cu nevoile societăţii în care trăim, iar preoţii sunt la datorie. Avem o preoţime conştientă şi responsabilă, care îşi face datoria faţă de Biserica lui Hristos şi faţă de poporul cel drept credincios. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, PS Iustin a binecuvântat catapeteasma şi interiorul bisericii, aceasta nefiind târnosită încă, după care a început Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. Gavriil Burzo, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” Breaza – Suciu de Sus, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Marcel Vasoc, paroh, Pr. Eugen Burzo din Suciu de Sus, Pr. Claudiu Tuns din Coroieni, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Eparhiale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Diac. Vlad Nechita, fiu al satului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Lect. Univ. Dr. Adrian Sîrbu, de la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul Corului Academic Byzantion, aflat în Episcopia noastră cu prilejul susţinerii conferinţei „Slujirea liturgică din perspectiva stranei”, în Anul Comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţilor) în Patriarhia Română, conferinţă care a avut loc cu o zi înainte, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Desigur, au fost prezenți și părintele Adrian Dobreanu, fondatorul grupului „Theologos” și dirijor timp de șapte ani și președinte al Asociației Culturale „Theologos” și Florian Vois, actualul dirijor.

Pentru cei 30 de ani de slujire în această parohie şi ridicarea bisericii, părintele paroh Marcel Vasoc a primit Crucea de iconom stavrofor.

Lect. Univ. Dr. Adrian Sîrbu, de la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul Corului Academic „Byzantion”, care a susţinut aseară o conferinţă la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” cu titlul „Slujirea liturgică din perspectiva stranei”, a primit cea mai înaltă distincţie culturală a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”.

Diploma Omagială au primit Consiliul Parohial şi cântăreţul bisericesc Ioan Lazăr, pentru activitatea desfăşurată.
Centrul de îngrijire „Bunul Samaritean” de la Coroieni a trecut în proprietatea Episcopiei, informează Andrei Fărcaş,
Redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

Foto: Arhid. Vasile Pop


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu