Rugăciune la Mănăstirea Rohia (GALERIE FOTO)
De la începutul acestei săptămâni, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, se află pentru câteva zile la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, care-i este așezământ monahal de metanie.
Cu acest prilej, Episcopul a poposit în cimitirul mănăstirii și a aprins lumânări la mormintele celor dragi: al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, al arhimandritului Serafim Man, al monahului Nicolae Steinhardt, precum și la mormântul mamei după trup – monahia Maria Magdalena Hodea.
Totodată, PS Iustin s-a rugat în genunchi în fața Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și Mama iubitoare a întreg neamului omenesc, izbăvește lumea întreagă de această înspăimântătoare molimă și dăruiește neamului creștinesc sănătate, pace și liniște, spre a sărbători cum se cuvine Învierea Ta din morți și a vesti lumii întregi cu bucurie negrăită că diavolul a fost biruit, moartea a fost învinsă, iar iadul a fost nimicit! Amin!”.












