Ploaie de goluri în Liga 5. Într-un meci s-a marcat de 18 ori - 6 ore în urmă
Sorana Cîrstea, show total la Roma! Reușita româncei a făcut înconjurul lumii - 7 ore în urmă
Proiect pentru îmbunătățirea supravegherii și intervenției în ariile naturale protejate din Maramureș - 7 ore în urmă
Mica artistă Sofia Dragoș a lansat cântecul „Nu știu inima cum poate” chiar de ziua sa - 8 ore în urmă
Ziua Familiei va fi marcată și în acest an la Lacul Nistru - 9 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” vă invită la „Danț la șură de Rusalii” - 9 ore în urmă
Caravana de Sănătate: sprijin medical pentru comunitățile vulnerabile din Baia Mare - 10 ore în urmă
O radiografie în cifre despre finala Cupei României dintre cele două „U”, Cluj și Craiova - 10 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare au descoperit farmecul spectacolelor de operă clasică, la Opera Națională Română din Cluj - 11 ore în urmă
Ora pară la Planetariu, cu SATELIX - 11 ore în urmă
PS Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Schitul din Baia Mare, cu ocazia serbării hramului mic al așezământului monahal
Sâmbătă, 9 noiembrie, de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, cu începere de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Schitul cu hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia serbării hramului mic al așezământului monahal.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de la demisolul schitului, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, și cu participarea unui număr mare de credincioși, alături de autoritățile locale prezente la acest eveniment duhovnicesc.
Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Florian Vois, care, în ajunul hramului, au dat răspunsurile și la Slujba Privegherii.
În cuprinsul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a vorbit credincioșilor prezenți despre viața Sfântului Ierarh Nectarie, un sfânt mult iubit al zilelor noastre, mult pătimitor și îngăduitor și care este degrab ascultător și ajutător tuturor celor care i se roagă cu multă credință.
„Duhul lui Dumnezeu era cu adevărat lucrător în întreaga ființă a Sfântului Ierarh Nectarie. Prin pilda vieții lui, avem pe acest mare sfânt, omul smerit, omul duhovnicesc care, a acceptat întru smerenie, ca și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și și-a dus crucea sa până la finalul vieții sale, fără să fie răzbunător. Încă din viața lui a făcut multe minuni care sunt îndeobște cunoscute pentru cei care îi citesc viața, slujba, acatistul și paraclisul, minuni care se întâmplă și astăzi și care au ecou până în zilele noastre. Să devenim oameni duhovnicești, plăcuți lui Dumnezeu, ca și Sfântul Nectarie, în care să se odihnească Duhul lui Dumnezeu”, a explicat PS Timotei Sătmăreanul.
În încheiere, părintele Alin Groșan, slujitor al acestui așezământ, a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezență și slujire, și, în semn de recunoștință și prețuire, din partea monahiei Xenia, a părintelui arhidiacon Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol și administratorul schitului și a tuturor ostenitorilor, i-a oferit ierarhului un set de însemne arhierești, cruce și engolpion, și un coș cu flori, informează Pr. Adrian Dobreanu.
Reamintim că la Schitul din Baia Mare (strada Viilor) se află o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie. Racla a fost adusă acolo în vară când s-a sfințit demisolul schitului.
Foto: Raul Dolha
















