Israel a lansat atacul asupra Iranului în noaptea de joi spre vineri, 13 iunie 2025 - 20 minute în urmă
Prognoza meteo pentru Maramureș – 13 iunie 2025 - 1 oră în urmă
O nouă ediție a evenimentului „Cu Iia pe bicicletă” va avea loc în Baia Mare - 11 ore în urmă
Zeci de mașini trase pe dreapta în două ore într-o nouă acțiune tip Blocada - 11 ore în urmă
De la libertate la restricții – un exercițiu de pedagogie cu elevi și deținuți - 13 ore în urmă
România face front comun pentru reconstrucția Ucrainei - 14 ore în urmă
România pornește producția de drone militare la Brașov - 15 ore în urmă
Borşa găzduieşte Snow Maker Days, un eveniment de referință pentru industria zăpezii artificiale - 15 ore în urmă
Unii n-au măsură: conduc și beți, și cu permisul suspendat - 16 ore în urmă
Ethnologica Film Fest Baia Mare – singurul festival de scurtmetraj etnografic din România – și-a desemnat câștigătorii - 18 ore în urmă
PS Părinte Iustin a slujit la Parohia Ortodoxă Ucraineană Valea Vișeului, cu ocazia serbării hramului și a resfințirii lucrărilor în cadrul bisericii
Marți, 10 iunie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă Ucraineană Valea Vișeului, cu ocazia serbării hramului și a resfințirii lucrărilor în cadrul bisericii.
„Am venit cu bucurie delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mijlocul comunității ortodoxe de etnie ucraineană din Maramureș, anume în Parohia Valea Vișeului, pe o zonă minunată. Localitatea se află, de fapt, pe cursul Defileului Râului Vișeu și face parte din comuna Bistra.
Sunt trei localități, peste 4.500 de persoane, de suflete, în comună. Această parohie, păstorită de părintele Mihai Sacaloș, tânărul preot, alături de părintele ctitor, care a ridicat această biserică minunată, începând cu anul 1990 și a fost sfințită în 2002. A făcut lucrări deosebite în exterior, a înfrumusețat exteriorul și a restaurat minunat biserica. A adăugat o parte de construcție la vechea construcție care exista și a făcut o sală socială, un Altar de vară, un lumânărar. Deci, am venit cu bucurie să le binecuvântăm, să sfințim exteriorul bisericii și să binecuvântăm celelalte lucrări minunate. Am venit aducându-ne aminte de multele noastre întâlniri cu frații noștri ortodocși ucraineni.
Ei sunt cam 30.000 în județul Maramureș. Această localitate este exact pe granița cu Ucraina. Este în nordul Maramureșului, pe graniță cu Ucraina. Ca și maramureșenii noștri români, își păstrează tradiția, portul, graiul, folclorul, credința puternică, sunt foarte credincioși și ortodocșii ucraineni, ca și românii ortodocși din Maramureș. E o zonă plină de binecuvântarea lui Dumnezeu, de frumusețea paradisiacă a ținutului, cu văi, păduri, munți, de frumusețea portului, a graiului, de relațiile minunate care există între noi.
Sunt familii mixte. Comunitatea de aici are peste 1.200 de credincioși, deci este o comunitate puternică. Și împodobim în acest fel pământul lui Dumnezeu și pământul binecuvântat al Maramureșului, împreună interferând în port, în grai, în folclor, în rânduielile bisericești. Sunt interferențe foarte prețioase și tocmai aceasta dă frumusețea comunităților care se învecinează și care împrumută unele de la altele lucrurile frumoase pe care le-au creat în istorie. Biserica are hramul Pogorârea Sfântului Duh.
În Maramureș se țin trei zile de sărbătoare, de Crăciun, de Paști și de Rusalii. Și de aceea, în cea de a treia zi, cu bucurie, delegat de Preafericitul Părinte Patriarh, am venit să fim împreună Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus PS Iustin.
Resfințirea bisericii parohiale
Biserica comunității din Valea Vișeului a fost sfințită în 2002 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, iar acum, după mai mulți ani de reparații, a fost resfințită de Părintele Episcop Iustin, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment duhovnicesc al comunității.
Cu această ocazie a fost miruită biserica în exterior cu Sfântul și Marele Mir, a fost binecuvântat lumânărarul, a fost sfințit Centrul Social „Sfântul Alexie” și Altarul de Vară unde s-a slujit în continuare.
Ca de fiecare dată, în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a înălțat rugăciuni pentru încetarea războiului din Ucraina, așa cum face neîncetat de la izbucnirea acestuia.
Sfânta Liturghie Arhierească
Sfânta Liturghie Arhierească de resfințire a sfintei biserici a fost un eveniment mult așteptat de credincioșii ucraineni din parohie, dar și din parohiile învecinate, mulți preoți ucraineni, care păstoresc parohii cu credincioși români, i-au onorat pe consătenii lor cu slujirea în sobor, deoarece, cum este cunoscut, credința este înrădăcinată în familii, care țin cu tărie de păstrarea obiceiurilor și credinței lor, iar mulți au devenit slujitori ai lui Dumnezeu, ca preoți ori monahi.
Soborul slujitor a fost unul numeros, alcătuit din Pr. Dr. Nicolae Lauruc, vicarul ucrainean, Pr. Nicolae Rahovan, protopop al Vicariatului, Pr. Gheorghe Sacaloș, ctitor, Pr. Mihai Sacaloș, paroh, Arhim. Atanasie Nemzet, din Rona de Sus, Protos. Agaton Oprișan, fiu al satului, starețul Mănăstirii Petrova, Protos. Nifon Neamciuc, starețul Schitului Strâmtura, fiu al satului, Protos. Emanuel Scarlat, egumenul Mănăstirii Bixad, Pr. Ionuț Pleș, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Dr. Valeriu Vana, consilier eparhial pentru pelerinaje, Pr. Marius Clem, paroh în Remeți, Pr. Vasile Ardelean din Crasna, Pr. Viorel Brotnei din Bistra, Pr. Victor Petrovan din Crăciunești, Pr. Iaroslav Clemcovici din Lunca la Tisa, Pr. Emil Hosu, pensionar, Pr. Andrei Cucu din Vărai, Pr. Ioan Burzo din Vad, Protopopiatul Lăpuș, Pr.Gheorghe Chascear din Cîmpulung la Tisa, Pr. Florin Pop din Petrova, Pr. Gheorghe Cinar din Rona de Sus, Pr. Mihai Bodnariuc din Codor, Protopopiatul Dej, Pr. Nicolae Babiuc din Călinești, Pr. Ioan Ardelean din Bistra, Pr. Nicolae Covaci din Bocicoiu Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Diac. Silviu Băeș, inspector financiar.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și de corul parohiei.
La această sfântă Liturghie a fost prezentă și de delegație oficială din Ucraina.
Cuvântul de învățătură
În cuvântul adresat credincioșilor ucraineni, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a făcut o cateheză cuprinzătoare și concisă despre întemeierea Bisericii lui Hristos, despre Sfânta Treime, despre Buna Vestire, despre zidirea omului pe pământ, despre Sfântul Botez, despre Arătarea Duhului Sfânt și alte lucruri dumnezeiești folositoare.
Distincții
Pentru multele lucrări efectuate bisericii de la instalare până în prezent, toate cu ajutorul credincioșilor, Preotul paroh Mihai Sacaloș a fost hirotesit întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta brâu roșu și Sfânta Cruce, și i-a fost acordat dreptul de a purta bederniță. Preotul Gheorghe Sacaloș, ctitor, a fost distins cu Ordinul „Santus Stephanus Magnus”, preoteasa Maria Sacaloș a primit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, iar un număr important de binefăcători au fost răsplătiți cu Diploma Anului Centenar al Patriarhiei Române: princoratorul Bogdan Clempuș, locțiitorul acestuia Nicolae Matciuc, consilierii parohiali Vasile Proniuc, Nicolae Dobroțchi, Ioan Oprișan, Sandu Copa, Liviu Lauruc, Ioan Hrini, Nicu Boiciuc, Nicu Boiciuc, Vasile Luțac, Ioan Petrețchi, foștii concilieri parohiali Vasile Godenciuc, Gheorghe Anișoreac, Petru Perejuc, Constantin Craus, constructorul anexelor, Ioan Proniuc și Nicolae Proniuc, constructorii Altarului de Vară, Vasile Țariuc, constructorul cupolei, Ioan Bodnariuc, cântăreț bisericesc, și Petru Iavorovschi, paraclisier.
În semn de prețuire, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit o icoană cu Sfântul Alexie Carpatinul, fragmente din ale cărui Sfinte Moaște se află în biserică de la târnosirea ei, în 2002, aduse de o delegație din Ucraina, o icoană cu Sfântul Antonie Pecerschi.
„Hristos în mijlocul nostru! Este un moment de cumpănă și un moment de bucurie pentru parohia noastră. Astăzi, biserica noastră parohială a îmbrăca straie de sărbătoare. De fiecare dată, ziua hramului este una deosebită, însă astăzi, prin prezența Preasfințitului Episcop Iustin, a căpătat un caracter mai intens.
Ne bucurăm pentru vizita Preasfinției Sale, pentru că lucrările săvârșite în ultimii ani au primit astăzi binecuvântare și au fost sfințite, atât biserica parohială, cât și lucrările adiacente, Altarul de Vară, lumânărarul și sala socială sau multifuncțională. Prezența credincioșilor ne oferă o bucurie în sufletul nostru, atâta credincioșilor parohiei, însă, așa cum se obișnuiește, în ziua hramului sunt prezenți foarte mulți credincioși din alte parohii, mai ales astăzi, prin prezența Preasfințitului Iustin, s-au adunat în jurul parohiei și la Sfânta Liturghie foarte mulți credincioși din localitățile învecinate.
Nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va binecuvânta în continuare cu credincioși buni. Încă o dată, pe această cale, mulțumim Preafericirii Sale Patriarhului Daniel pentru că l-a delegat pe Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, pentru că ne-a făcut această bucurie, și ne rugăm ca Dumnezeu să ne țină sănătoși, în pace, ca să putem mai departe să ducem tot ce este mai sfânt pentru noi, atât credința, cât și limba, și tradițiile noastre binecuvântate”, a transmis preot paroh Mihai Sacaloș, potrivit lui Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
Foto: Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol
1 Comentariu în această postare
Godinca Dumitru si Florica
Felicitari pentru organizarea inaltatorului eveniment ! M am simtit prezent desi sunt la 5000 de km. Dumnezeu primeasca ostenelile si rugaciunile inaltate . Sunt mandru ca apartin acestei minunate comunitati ! Doamne ajuta !