La 17 kilometri de Baia Mare, într-o superbă zonă montană, se află satul Nistru. Își ia numele de la valea pe care este așezat și care șerpuiește, împreună cu drumul, până departe. Atestată documentar încă de la jumătatea secolului al XVI-lea, localitatea aparține în prezent – providențial, am putea spune, având în vedere buna administrare – de orașul Tăuții-Măgherăuș.
În spiritul întregirii unei vieți comunitare normale, între anii 1936-1937, cu multă jertfă, credincioșii din Nistru și-au construit o biserică, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1951, însă, autoritățile comuniste înființează la mina de aici o colonie de muncă forțată pentru deținuții politici, Nistrul devenind astfel – alături de localitățile conjudețene „surori” Baia Sprie și Cavnic – un reper pe harta exterminării intelectualității românești de dinainte de 1948. De altfel, împreună cu Cavnicul, Nistrul își împarte gloria celebrei evadări din 6 iunie 1953, semn al dorinței de libertate și al înfrângerii unui regim opresiv, străin de sufletul românesc.
După 1989 – mai precis din 1994 – comunitatea ortodoxă din Nistru devine parohie de sine stătătoare, iar din anul 2003, sub îndrumarea preotului Dorin Filip și prin aceeași jertfelnicie a credincioșilor, biserica intră într-un amplu proces de renovare. Lucrările sunt încununate de realizarea pictării integrale a bisericii, operă deosebită a părintelui Bogdan Miclăuș din Băița și a domnului Florin Laver din Cehu Silvaniei.
Duminică, 30 august, cei aproape douăzeci de ani de efort și-au găsit împlinirea. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a venit să resfințească biserica, o biserică vrednică de comunitatea în mijlocul căreia se află. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a dăruit lăcașului de cult un al doilea hram – Sfinții Martiri Brâncoveni – act de mare dreptate, alinare și biruință pentru sufletele acelor martiri și mărturisitori care, în greii ani ´50, au făcut să răzbată Troparul Învierii prin întunecatele galerii de plumb.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită pe Altarul deschis, amenajat în curtea bisericii, din sobor făcând parte Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. Dorin Filip, parohul comunității, Pr. Ioan Pop din Bozânta Mare, Pr. Ovidiu Iuga din Tăuții de Jos, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare și alți vrednici preoți și diaconi. Grupul „Theologos” al Episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, a dat răspunsurile liturgice, făcând să răsune poate pentru prima dată pe Valea Nistrului sunetul lin al psalmodiei. La timpul pricesnei, părinții arhidiaconi Vlad Verdeș, Ionuț Todorca și Teodosie Bud, din Permanența Eparhială, le-au oferit celor prezenți o interpretare de excepție, urmați fiind de tânărul Alexandru Cicioc, din localitate, cu remarcabile calități vocale.
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin a adus înaintea credincioșilor înțelesurile dialogului dintre Mântuitorul și tânărul bogat, dialog păstrat în capitolul 19 al Evangheliei după Matei. De fapt, toți Evangheliștii sinoptici relatează despre această minunată întâlnire, în care, la început, omul întreabă și Dumnezeu răspunde, iar apoi, când Dumnezeu întreabă, omul răspunde sau, mai degrabă, se întristează și pleacă. Luca spune despre tânăr că era un dregător, un demnitar, iar Marcu are niște nuanțe cuceritoare: ni-l arată pe tânăr îngenunchind înaintea Mântuitorului – semn de mare prețuire – , și ne spune că Mântuitorul a privit la el cu drag. Când a văzut un tânăr preocupat de viața veșnică, sigur că Mântuitorul a privit la el cu mult drag. Iar la întrebarea lui – „…ce bine să fac, ca să am viața veșnică?” – Hristos îi reamintește șase dintre Porunci, care statornicesc relațiile sociale dintre oameni. „Șase porunci din Lege care făceau dintr-un om, din orice om, un om de omenie.” La auzirea lor, tânărul arată că le păzea din copilărie. Se vede că se trăgea „dintr-o familie cu principii, unde părinții erau icoana concretă a păzirii legii lui Dumnezeu. Când părinții nu calcă Legea lui Dumnezeu și țin Poruncile, iar copiii nu văd la părinți duplicitate, nu văd neadevăr, nu văd întuneric, nu văd lăcomie, nu văd căderi, atunci ei sunt bine educați și cresc frumos.” Căci, „dacă cresc la umbra părinților cuminți, cu viață morală și creștină, copiii își vor aduce aminte întotdeauna de raiul pe care l-au trăit când au fost mici”. Iar amintirea aceasta le va fi sprijin și întoarcere. Mântuitorul știa că tânărul împlinea Poruncile. Și mai știa ce frământări stau în spatele întrebării „Ce-mi mai lipsește?” De aceea, îi pune în minte și în suflet un cuvânt-cheie, cuvânt care a lucrat în viața lui – după cum ne arată Tradiția – , el neavând liniște până ce nu a împlinit ceea ce i-a spus Mântuitorul.
„Vinde averea ta…” Caută să înțelegi că „Dumnezeu face și bogații și săracii. Și pe bogați îi face ca să-i ajute pe săraci. Săracii să mulțumească și bogații să se mântuiască”, după cuvântul hrisostomic. Actualizând, „după Liturghie trebuie și filantropie. Filantropie înseamnă iubire față de om, înseamnă milă creștină. Liturghia trebuie să fie urmată de filantropie, de fapte bune, fapte de milostenie; de milă, de compasiune”. Creștinul nu trebuie să se roage pentru acumularea sau pentru păstrarea vremelnicelor bunuri pământești, ci să-I ceară lui Dumnezeu: „Ajută-mă, Doamne, să pot face bine! Dă-mi în cale Oameni să fac binele pe care Tu îl vrei!”
Ce să fac? – aceasta este o frământare a tuturor tinerilor. Primul și cel mai simplu răspuns: fii un creștin bun. Dăruiește din ceea ce ai și mai ales din ceea ce ești, din tine însuți, pentru viața veșnică, pentru Împărăția lui Dumnezeu. Căci ce dai aceea ai. Școală ai făcut, principii văd că ai, din familie bună ești. Așază toate acestea pe o temelie puternică, pe stânca credinței în Dumnezeu, a principiilor mari și a întrebărilor cu răspuns. „Ne tot întrebăm și nu găsim răspuns pentru că nu-l căutăm acolo unde trebuie. În Evanghelie și la Hristos sunt toate răspunsurile, pentru toate întrebările, pentru toate timpurile, pentru toate categoriile sociale, pentru toate firile și temperamentele, pentru bărbați și femei, pentru tineri și bătrâni, pentru aici și pentru Dincolo”. Așa aflăm că „fericirea netrecătoare vine numai din iubirea față de Dumnezeu, din urmarea lui Hristos și din atașamentul față de valorile noastre sfinte”.
Din partea părintelui paroh și a credincioșilor, Preasfinția Sa a primit în dar o bederniță brodată și un frumos aranjament floral.
O sărbătoare ca o evadare din realitatea cotidiană, o realitate care mai păstrează încă, pe alocuri, cvasi-carcerale accente.
C.B. Roatiş
