18 august 1978, s-a născut la Baia Mare Ioan Ștefan Gherghel - 5 minute în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, momente deosebite la Întâlnirea cu Fiii Satului Ieud - 13 minute în urmă
Prognoza meteo maramureș, marți 18 august 2026 - 25 de minute în urmă
Grigor Gheorghe din Hărnicești, de negăsit după ce a plecat de la domiciliu - 14 ore în urmă
Handbal: Jocuri de verificare intense pentru Junioarele 1 de la Fabrica de Campioni în compania CSU Oradea - 16 ore în urmă
Succes pentru Academia de Șah Maramureș la Arad Open Grand Prix: Sara Șunea, pe primul loc la categoria Open sub 2150 Elo - 16 ore în urmă
Festivalul Concurs Național „Floare de Colț” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 17 ore în urmă
Opt zile de cultură, muzică și spiritualitate la Baia Mare. Au început „Zilele Sfântul Ștefan” - 17 ore în urmă
Handbalistul băimărean Patrick Ienei se alătură AHC Potaissa Turda în noul sezon competițional - 17 ore în urmă
Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 18 ore în urmă
Proiectul Eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului” a ajuns la final; peste 40 de familii au trimis fotografii
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, Departamentul Comunicații Media-Online a lansat Proiectul Eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”.
Cu acest prilej, în intervalul 31 iulie – 14 august, credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, și nu numai, au avut posibilitatea de a trimite online, pe adresa de email sau pe WhatsApp, una sau mai multe fotografii reprezentând icoana Maicii Domnului care se află la loc de închinare, cinstire și prețuire în casa acestora, fiind însoțite de numele și prenumele familiei și parohia din care fac parte.
„Pe adresele noastre menționate mai sus, s-au primit de la cele peste 40 de familii, aproximativ 120 de icoane care exprimă chipul dumnezeiesc al Maicii Domnului sub diferite reprezentări: Platytera, Povățuitoarea sau Îndrumătoarea, Miluitoarea sau Milostiva (Eleousa), Dulcea Iubitoare (Glykophilousa), Rugătoarea (Oranta), a Patimii, Izvorul Tămăduirii.
Dorim să mulțumim credincioșilor care s-au implicat și au trimis prin intermediul online aceste icoane deosebite; prin urmare, ei sunt parte integrantă a acestui proiect eparhial. Așadar, întocmai cum sublinia Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în îndemnul părintesc de la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, credincioșii nu au făcut altceva decât să răspundă la dragostea, evlavia și cinstirea pe care i-o aduc ca fii adevărați ai sfintei sale iubiri de Mamă. Iar poporul dreptcredincios din Maramureș și Sătmar are multă evlavie la Maica Domnului”, a precizat Arhid. Adrian Dobreanu.







