Share
Preotul paroh din Dănești și-a lansat cartea „Mântuirea omului – vocație, făgăduință și răsplată”; A fost și PS Timotei prezent la eveniment

Preotul paroh din Dănești și-a lansat cartea „Mântuirea omului – vocație, făgăduință și răsplată”; A fost și PS Timotei prezent la eveniment

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a participat joi, 12 mai, la lansarea de carte a părintelui Dorel Michiș, parohul bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dănești, Protopopiatul Baia Mare.

Evenimentul a avut loc la biserica parohiei în prezența părinților din protopopiatul Baia Mare și a credincioșilor și a fost precedat de rostirea unor rugăciuni de mulțumire și de binecuvântare de către Preasfinția Sa.

Între părinții care au participat amintim pe Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gheorghe Paul, prodecanul Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar „Nord” Baia Mare – care a fost și moderatorul acestui eveniment cultural, Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. Bogdan Ciocotișan, paroh în Dumbrăvița și președintele ATOP Baia Mare, Pr. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, slujitor la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Baia Mare, Pr. Daniel Pop, paroh în Plopiș, Pr. Vasile Tarța, paroh în Rus, alături de alți preoți din parohiile învecinate.

Cartea a apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin și se intitulează „Mântuirea omului – vocație, făgăduință și răsplată”, tiparită la editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului și constituie teza de disertație a părintelui Dorel Michiș, sub îndrumarea științifică a Pr. Adrian Gh. Paul.

„Acest eveniment s-a dorit a fi ca o sărbătoare a întregii comunități. Prezența Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul a încununat această sărbătoare la care au luat parte mai mulți preoți din cadrul Protopopiatului Ortodox Baia Mare și din zona Fisculașului, dimpreună cu credincioșii lor. Lucrarea va rămâne cu adevărat pentru comunitatea din Dănești o emblemă și o referință despre cultura și tradiția poporului român, atunci când vorbim despre noțiunea mântuirii”, a precizat părintele prodecan, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu