Share
Praznicul Floriilor la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (FOTO)

Praznicul Floriilor la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (FOTO)

Duminică, 25 aprilie, cu prilejul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Pr. Viorel Bud, Pr. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Pr. Sorin Ioan Buda, paroh în Bocicău, aflat în practică liturgică, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Dumitru Botiş, inspector eparhial social-filantropic, Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Daniel Farcaş, Diac. Valeriu Vana. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Pr. Ionuţ Pleş, iar la momentul Chinonicului cunoscuta solistă Maria Mihali a interpretat o priceasnă specifică praznicului împărătesc.

​„Suntem în zi de praznic mare şi sfânt, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. După şase săptămâni de post, de pregătire duhovnicească, iată-ne în Duminica Floriilor, când creştinii din toată lumea ortodoxă sărbătoresc intrarea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Acest eveniment unic s-a petrecut pentru că Mântuitorul a venit să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu Tatăl, Care L-a trimis în lume din iubire faţă de oameni, pentru că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât L-a dat pe Iisus Hristos Fiul Său să moară pentru lume şi încă moarte pe Cruce. Deci, a venit să împlinească voia lui Dumnezeu şi tot ceea ce s-a profeţit despre ce se va întâmpla când se va Întrupa Mesia Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul lumii”.

„Mântuitorul a trăit 33 de ani şi jumătate. 30 de ani în Nazaret, în Nordul Ţării Sfinte, la 150 km de Ierusalim, întreţinându-şi mama, pe Feciara Maria, fiindcă Bătrânul Iosif, Protectorul Său Murise, că era foarte bătrân, lucrând cu mâinile lui. Era cunoscut ca Fiul Dulgherului. N-a ieşit cu nimic din legile şi rânduielile omeneşti şi sociale. La 30 de ani S-a Botezat în Iordan de către Ioan şi a început predicarea Evangheliei şi a adus vestea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Mântuirii lumii. Trei ani şi jumătate a predicat, însoţit de cei 12 Apostoli în permanenţă. Şi de ucenici şi de mult popor, care s-a apropiat de Mântuitorul simţind empatia Lui, compasiunea faţă de popor, iubirea şi iertarea, ca să nu mai vorbim de vindecarea pe care o dădea fiecărui om care o cerea şi celui ce nu o cerea, pentru care suferea că sunt bolnavi şi neajutoraţi. De aceea Îl urmau mii de oameni în permanenţă, pe toate căile Ţării Sfinte, pe care umbla pe jos. Călătorea pe jos, se oprea în sate şi cetăţi. Făcea multe zile de la Nazaret până la Ierusalim, când venea în pelerinaj”.
​„La intrarea în cetatea Ierusalimului, locuitorii l-au întâmpinat pe Hristos şi au început să aştearnă haine înaintea Lui, au rupt ramuri de finic şi L-au întâmpinat cum se întâmpina împăratul care venea de la luptă biruitor şi cântau ‹‹Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului››, Mântuitorul nimic zicând, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. A cerut Apostolilor să-I aducă un mânz de asin, a încălecat şi trecea prin mulţime fără să răspundă aclamaţiilor. Era foarte trist, pentru că ştia ce se va întâmpla. A şi plâns pentru cetate şi pentru poporul lui Israel”.

„N-a vorbit Mântuitorul decât când cărturarii şi fariseii au venit şi I-au cerut să le spună copiilor şi ucenicilor să tacă, pentru că nu se cuvine să strige aşa, cum numai David a fost primit când a venit biruitor de la luptă. Şi ştiţi ce a zis Mântuitorul? ‹‹Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor vorbi!›› Iată, în timpurile noastre: când creştinismul va tăcea, pietrele vor vorbi! Profeţia Mântuitorului se va împlini până la sfârşitul veacurilor. Catedralele creştine ale Occidentului tac, din punct de vedere creştin şi al credinţei, dar vorbesc pietrele! Acelea spun despre gloria şi fala creştinismului în Occident. Când noi nu vom mai vorbi în această catedrală, va vorbi ea! Israelul nu-i încreştinat tot. Nu-s numai creştini în Israel, dar vorbesc pietrele pe care a călcat Mântuitorul când a mers pe Calea Crucii. Vorbeşte Marea Galileii, Marea Tiberiadei. Vorbeşte pământul. Vorbeşte Capernaumul. Vorbesc localităţile: Betania, Ierusalimul etc. Pietrele de acolo vorbesc despre Întruparea lui Hristos în istorie”.

Concluzia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin este indubitabilă: „lumea L-a primit cu măreţie împărătească, dar modestia şi blândeţea, şi tăcerea Lui erau sublime. Călare pe asin. N-a venit pe un cal nărăvaş ca un împărat, ci pe asin. Aceasta este marea sărbătoare de astăzi şi săptămâna în care intrăm. Şi noi, creştinii, credem şi mărturisim, şi trăim, nu doar sărbătorim, nu doar comemorăm, comemorarea este pentru oameni, pentru persoane, nu pentru Dumnezeu, pentru sărbătorile sfinte. Noi retrăim de fiecare dată aceste evenimente unice din istoria Mântuirii neamului omenesc!”​

Praznicul Floriilor s-a încheiat afară, pe esplanada Catedralei, în prezenţa miilor de credinciioşi, care s-au rugat împreună cu soborul la binecuvântarea ramurilor de salcie, pe care cei doi Ierarhi şi preoţii slujitori le-au binecuvântat şi le-au stropit cu aghiazmă, după cum au fost recomandările primite de la Patriarhie pentru protecţia împotriva coronavirusului, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu