Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 7 ore în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 8 ore în urmă
Clipa de natură - 10 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 12 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 12 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 13 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 14 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 17 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 17 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 18 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Sfântul și Moșul Nicolae, făcătorul de minuni, cel darnic și bun
Una dintre cele mai cele mai iubite sărbători atât de cei mari cât mai ales de cei mici este fără îndoială, cea în care îl cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni.
Parafrazând pe mitropolitul Bartolomeu Anania, fiecare dintre noi îl cunoaștem pe Sfântul Nicolae în două ipostaze: ipostaza lui moș Nicolae – pe care nu îl vedem niciodată și care are darul de a le pune noapte în ghetuțe cadourile mult așteptate -, și Sfântul Nicolae, una și aceeași persoană cu Moș Nicolae, dar care poate fi văzut în icoană și care a fost o persoană istorică, pe care noi îl serbăm în calendarul nostru creștin în fiecare an la data de 6 decembrie.
Dacă vom citi viața Sinaxar, ne vom da seama, mai ales din întâmplările și faptele minunate sale, că Sfântul Nicolae este un ocrotitor al copiilor de toate vârstele un îndreptător și mărturisitor al credinței, chip al blândeții, învățător al înfrânării, care a câștigat cu smerenia pe cele înalte și cu sărăcia pe cele bogate. Așa ne arată troparul sfântului. A înviat un marinar, a izbăvit trei oameni din moarte care au fost închiși pe nedrept, a scăpat trei fete tinere de desfrânare din cauza sărăciei în care ajunsese tatăl lor.
Din nefericire, din cauza drumului greu, presărat cu multe urcușuri, Moș Nicolae nu reușește să ajungă la toți copii din țara noastră, mai ales că este în vârstă și îndelungat în zile. Cu toate acestea, trebuie să ne îndreptăm atenția în mod special către astfel de copilași, care nu au un „dulce”, o jucărie, o hăinuță, și să fim noi acel „Moș Nicolae” pentru ei, aducându-le astfel o bucurie pe chipul lor curat, blând și senin!
Ar fi firesc și normal, faptul că, după ce l-am „întâlnit” pe Moș Nicolae în ajun, seara, sau în zorii dimineții, prin darurile găsite în ghetuțe, la fel de frumos ar fi ca dimineața, să îl întâlnim pe Sfântul Nicolae și în biserică, participând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, aducând mulțumire lui Dumnezeu.
De asemenea, condacul Sfântului Nicolae se regăsește la Taina Sfântului Maslu: „în Mira Lichiei, Sfinte, sfințitor te-ai arătat: că Evanghelia lui Hristos, Cuvioase, plinind-o,
și-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte. Pentru aceasta te-ai sfințit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu”.
Conform revistei „Ortodoxia Maramureșeană” din 2018, trebuie să amintim faptul că în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului există un număr de 31 de biserici, mănăstiri și schituri care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Nicolae.
Pr. Adrian Dobreanu














