Sâmbătă, 5 noiembrie, Biserica a rânduit ca să fie pomeniți îndeobște toți cei adormiți dintre rudeniile noastre, strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice, pe fiecare după numele lor. Această sărbătoare duhovnicească a celor mutați la Domnul poartă numele de Moșii de toamnă.
Slujbele de pomenire, coliva, rugăciunile și pomelnicele însoțite de lumânările aprinse rămân expresia văzută și desăvârșită a iubirii noastre pentru cei care s-au mutat la Domnul și care, acum, din punct de vedere fizic, nu mai sunt împreună cu noi.
Toată această jertfă se concretizează în faptele de milostenie îndreptate spre aproapele nostru, pentru că în fiecare dintre cei de lângă noi se oglindește chipul lui Hristos. Un chip al lui Hristos în al cărui nume oferim, dăruim, câte ceva de pomană. Orice faptă de milostenie se contorizează pe talerul care va înclina fie la Judecata particulară, fie la Judecata de apoi, finală, care va fi definitivă și irevocabilă!
Este o datorie sufletească și morală ca în aceste zile – și nu numai – să căutăm să mergem la mormintele dragi, să ne reculegem, să aprindem lumânări și să povestim împreună cu ei; cu siguranță, acolo unde se află, ei privesc înspre pământ, cu mult drag spre noi.
Acum, spre încheiere, să medităm la aceste versuri expresive și frumoase care vorbesc într-un mod aparte despre comuniunea cu cei adormiți. Sunt versuri transmise pe cale orală, care se cântă pe alocuri în Transilvania, atunci când se coboară sicriul în groapă:
Cu lacrimi și cu flori,
Mormântul, sărutăm;
Cântări și multe flori,
Acum, vă aducem!
Iar când ne despărțim
Vă facem legământ;
În inimi v-om purta,
Cât fi-vom pe pământ!
Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească pe cei adormiți!
Pr. Adrian Dobreanu
