Grigor Gheorghe din Hărnicești, de negăsit după ce a plecat de la domiciliu - 4 ore în urmă
Handbal: Jocuri de verificare intense pentru Junioarele 1 de la Fabrica de Campioni în compania CSU Oradea - 6 ore în urmă
Succes pentru Academia de Șah Maramureș la Arad Open Grand Prix: Sara Șunea, pe primul loc la categoria Open sub 2150 Elo - 6 ore în urmă
Festivalul Concurs Național „Floare de Colț” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 7 ore în urmă
Opt zile de cultură, muzică și spiritualitate la Baia Mare. Au început „Zilele Sfântul Ștefan” - 7 ore în urmă
Handbalistul băimărean Patrick Ienei se alătură AHC Potaissa Turda în noul sezon competițional - 7 ore în urmă
Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 8 ore în urmă
Absolvenții promoției 2016, împreună din nou după zece ani la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Premieră în Munții Rodnei: Sebastian Butcovan a parcurs într-o singură tură toate cele 30 de vârfuri de peste 2.000 de metri - 8 ore în urmă
Pintea Viteazul, omagiat la Baia Mare. Bustul eroului maramureșean a fost resfințit - 8 ore în urmă
La Catedrala Episcopală: Absolvenții Departamentului de Teologie Ortodoxă au depus jurământul de credință
Vineri, 16 iulie, de la ora 14:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a participat la ceremonia de depunere a jurământului de credință de către absolvenții promoției 2021, licențiați și ai studiilor masterale (32 de absolvenți), din cadrul Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul“ al Centrului Universitar „Nord“ Baia Mare.
Jurământul de credință implică o rânduială specială, respectată de toți absolvenții studiilor teologice (licență, masterat și doctorat – dacă este cazul). Formula standard de jurământ este aceeași pentru toate facultățile de teologie și cuprinde mărturisirea faptului că absolvenții vor rămâne fideli mărturisirii de credință, stabilită de sinoadele ecumenice și propovăduită de Sfinții Părinți.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a transmis mesajul de felicitare al Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului în cadrul căruia a evidențiat importantul rol de mărturisitori și misionari pe care tinerii absolvenți trebuie să și-l asume în societatea românească care este expusă din ce în ce mai mult problemelor secularizării.
La final, au fost evidențiați și premiați studenții care au participat la Simpozionul de cercetare teologică studențească „Centenar Justinian Arhiepiscopul” organizat la 27 mai 2021, de Domeniul de Teologie Ortodoxă din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Evenimentul a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, cu participarea cadrelor didactice care predau în instituția universitară de învățământ, amintind pe Pr. Conf. Univ. Dr. Ștefan Pomian, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gheorghe Paul, Pr. Lect. Univ. Dr. Dani Dorinel și Lect. Univ. Dr. Marian Valerian, informează Arhid. Adrian Dobreanu
Responsabil Comunicații Media-online.

















