Înscrieri pentru Olimpiada judeţeană de meșteșuguri artistice tradiționale
Marţi, 21 mai, începând cu ora 13.00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare vor avea loc manifestările cultural religioase „De la Înviere la Înălţarea Domnului”, ajunse la ediția a XIX-a. Dar şi etapa județeană a ”Olimpiadei de meșteșuguri artistice tradiționale” care se va desfășura pe mai multe secțiuni: icoane pe sticlă, icoane pe lemn, desene, creații literare, meșteșuguri artistice tradiționale, grupuri vocale cu pricesne.
Cadrele didactice care doresc să participe se vor înscrie până vineri, 17 mai ora 12.00, folosind macheta ce se află aici. După completare, macheta se va trimite pe adresa: mioarastefan05@yahoo.com.
Lucrările vor putea fi văzute începând de luni, 20 mai, între orele 14.00 şi 18.00. Evaluările vor avea loc luni şi marţi, iar premierea participanților va avea loc marţi 21 mai.
Parteneri ai acțiunii sunt: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare și Casa Corpului Didactic Maramureș.













