Share
În această duminică: PS Iustin s-a aflat în mijlocul credincioșilor la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În această duminică: PS Iustin s-a aflat în mijlocul credincioșilor la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Duminică, 2 ianuarie 2022, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, în cadrul căreia a săvârșit şi o hirotonire întru ierodiacon.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnic la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Ionuţ Pleş, preşedintele ATOCEM, Pr. Adrian Morar, de la Sectorul social-filantropic, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului psaltic „Theologos” și responsabil Comunicații media-online, Arhid. Prof. Drd. Daniel Farcaş, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Vlad Nechita.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
La momentul consacrat, a fost hirotonit întru ierodiacon monahul Serafim Bilţ, pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, el fiind tuns în monahism la începutul lunii decembrie.

Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia duminicii despre predica Sfântului Ioan Botezătorul, precum şi despre cine a fost, ce viaţă a dus, cum a trăit, ce şi cum a propovăduit în pustie, despre botezul pe care îl făcea, cu apă, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.

„Duminica în care ne găsim este duminica de dinaintea praznicului Botezului Domnului şi este vorba despre începutul propovăduirii Sfântului Prooroc Înainte-mergător şi Botezător Ioan, mesajul lui, viaţa şi alegerea lui de către Dumnezeu ca să fie Înainte-mergătorul Domnului în toate, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Sfântul Ioan Botezătorul a fost model pentru monahi, pentru viaţa şi alegerea lor ascetică, pentru viaţa lor cumpătată şi echilibrată, pentru râvna de a-L mărturisi pe Iisus Hristos în toată vremea, cu credinţă sporită şi cu evlavie neîmpuţinată în rugăciune şi liniştire permanentă. Sfântul Ioan Botezătorul a avut o viaţă de ascet şi este pildă pentru noi toţi.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit şi despre Sfântul Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari Sfinţi ai Rusiei.
„Avem astăzi şi pomenirea Sfântului Serafim de Sarov, un sfânt mare, făcător de minuni, mult iubit de poporul rus, care a trăit la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. A fost canonizat de Biserica Rusă, iar la canonizarea lui a fost ultimul eveniment de libertate pe care l-a avut poporul pravoslavnic rus, pentru că a participat şi familia imperială, familia ţarului, şi se spune în viaţa sfântului că au participat peste 200.000 de credincioşi, de închinători.

Deci, este un sfânt mult iubit, care s-a rugat îndelung, a trăit în retragere. Mai spune în viaţa lui că a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi în rugăciune. Asta nu însemnează că a rămas în această stare în permanenţă, ci că a avut regula ca să petreacă cea mai mare parte a zilelor şi a nopţilor în rugăciune, pe o lespede de piatră. Îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul să ne ajute şi pe Cuviosul Serafim să ne ajute să Îl putem mărturisi cu viaţa noastră, cu trăirea noastră, cu dăruirea noastră, cu mărturisirea noastră, pe Iisus Hristos că este Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care a adus lumii botezul cu Duh Sfânt şi Foc şi Care a dăruit oamenilor Împărăţia lui Dumnezeu şi Viaţa veşnică.”

„Pentru toţi avea Sfântul Ioan Botezătorul mesaj şi acesta însemna schimbarea societăţii, pregătirea pentru venirea Celui Drept, a lui Hristos, şi botezul lui Ioan cu apă şi mărturisirea păcatelor era spre iertarea păcatelor, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Ioan nu ierta păcatele. Ioan boteza cu botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Numai Hristos a spus <<îndrăzneşte, fiule sau fiică, ţi se iartă păcatele tale>>. Hristos Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu adevărat a lăsat apoi această putere în Biserică. Când S-a Înălţat la cer a suflat asupra Apostolilor şi a zis: <<Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate, cărora le veţi ţine, ţinute vor fi>>, şi a rămas în Biserică ca o salvare a noastră. Dacă nimeni n-ar mai putea ierta păcatele pe pământ şi n-ar fi lăsat Iisus această putere, lumea ar fi un iad, ar fi un infern. Nu ne-am putea uşura niciodată de erorile vieţii, de greşeli şi de păcate dacă n-ar fi preoţii să ne dezlege.”

Preasfinţia Sa a explicat apoi, credincioşilor ce este bine să reţinem din cuvântul evanghelic din această duminică.
„E bine să reţinem tot ce ne-a învăţat Sfântul Ioan Botezătorul şi că lumea, după 2000 de ani de când mesajul lui Ioan Botezătorul şi Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită, nu este cu mult mai diferită. Suntem aceeaşi oameni, alte vremuri. Suntem creştini. Avem har, suntem botezaţi. Suntem purtători de har. Suntem fii ai lui Dumnezeu. Sfântul Ioan şi Biserica lui Hristos ne cheamă să ne rapotăm unii la alţii cu fraternitate şi cu dragoste şi să ne iubim şi să ne preţuim, indiferent din ce viţă facem parte, mai nobili sau mai modeşti, toţi înaintea lui Dumnezeu suntem nobili şi sutem fii ai lui Dumnezeu după har”, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu