În această duminică: Concert solemn de colinde la Catedrala Episcopală Baia Mare
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, duminică, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare va fi gazda Concertului solemn de colinde „Domnul pe pământ”, ediția a XVII-a.
În cadrul acestui regal al colindelor vor concerta următoarele coruri din eparhie:
- Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, dirijor: Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu;
- Corala preoțească „Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, dirijor: Pr. Marius Lazăr;
- Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijor: Prof. Dr. Cosmin Lauran;
- Corul „Sfântul Ioan Damaschinul” al Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare, dirijor: Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan.
Sunteți așteptați să luați parte la acest eveniment duhovnicesc, prilejuit de sărbătoarea Nașterii Domnului! Concertul va fi transmis și live pe pagina oficială de Facebook a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.










