Share
Eveniment important în Gârdani: PS Timotei Sătmăreanul a târnosit biserica și a binecuvântat capela mortuară

Eveniment important în Gârdani: PS Timotei Sătmăreanul a târnosit biserica și a binecuvântat capela mortuară

În duminica a 5-a după Sfintele Paști (a Samarinencei), 22 mai, comunitatea credincioșilor din Parohia Ortodoxă Gârdani, Protopopiatul Baia Mare, a avut parte de o întreită bucurie duhovnicească: Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a binecuvântat capela mortuară, a târnosit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.

Încă de la primele ore ale dimineții, de la ora 8:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a sfințit și a binecuvântat capela mortuară, situată la aproximativ 2 kilometri de biserică. Cu acest prilej, această capelă a primit hramul „Învierea lui Lazăr”.

„Suntem impresionați de această lucrare administrativă și duhovnicească pe care dumneavoastră, comunitatea de credincioși alături de părintele paroh împreună cu autoritățile locale ați realizat-o. Această capelă mortuară este expresia cultului și a cultivării dragostei duhovnicești pe care o arătați față de Dumnezeu și față de om. Momentul trecerii din această lume este foarte important și normativ pentru ca trupul omului – „templu al Duhului Sfânt” – să fie prohodit într-un spațiu adecvat, loc afierosit lui Dumnezeu și de unde, cel adormit, va porni cu sufletul către Dreptul Judecător”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

În continuare, Preasfinția Sa a oficiat rânduiala târnosirii bisericii, în urma reamenajării și reorganizării Sfântului Altar și a Sfintei Mese dar și a efectuării mai multor lucrări administrative și edilitar-gospodărești.

Cu această ocazie, biserica a primit cel de-al doilea hram, având ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Rânduiala târnosirii lăcașului de inchinare a respectat tipicul din Biserica Ortodoxă de Răsărit: slujba a fost săvârșită în faţa bisericii, a fost înconjurată și miruită biserica cu Sfântul şi Marele Mir în exterior împreună cu ecteniile și rugăciunile corespunzătoare; a fost sfinţită Sfânta Masă, în piciorul căreia a fost așezat Documentul de sfinţire şi Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici; a fost spălată cu aghiasmă şi apă de trandafiri, au fost puse în cele patru colţuri icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Ioan, Luca şi Marcu; Sfânta Masă a fost înveşmântată şi s-au așezat obiectele liturgice necesare: Sfânta Cruce din spatele ei, Sfântul Chivot, Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două cruci de binecuvântare şi candela. Pe tot parcursul acestui ritual Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a explicat credincioșilor semnificația și simbolismul acestor momente din cadrul târnosirii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, pentru a permite mulțimii credincioșilor să participe la acest eveniment din viața parohiei.

Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Nicolae Petruș, protopopul Chioarului, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, Pr. Cosmin Alin Tohătan, parohul credincioșilor din Gârdani, Pr. Dumitru Straca din Parohia Petrani, județul Bihor, Pr. Valentin Abrudan din Parohia Valea Draganului, Pr. Cosmin Porcar, preot misionar în Episcopia Sălajului, Pr. Petru Vamoș, paroh în Fărcașa, Pr. Mircea Laza, paroh în Sârbii Fărcașei, Pr. Ilarion Călin Herța din Parohia Boiereni, Pr. Vasile Capolna, paroh în Tohat, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, Diac. Radu Anton, de la Catedrală Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, alături de alți preoți invitați din parohiile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

De asemenea, la momentul Chinonicului, corul parohiei a interpretat câteva cântări bisericești.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, unde a explicat credincioșilor pericopa evanghelică care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, cea de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cap. 4, v. 5-42.
„Iubiți credincioși, ne găsim călătorind în chip duhovnicesc pe marea acestei vieți, în duminica a 5-a după Învierea din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos; este o duminică ce poartă numele de „Duminica Samarinencei”, atunci când se face pomenirea unei femei anonime, căreia, tradiția Bisericii, îi dă și numele de „Fotini” care a rămas în istoria mântuirii și a umanității pentru câteva lucruri minunate”, a precizat Preasfinția Sa.

„Prin dialogul cu femeia samarineancă, Hristos ne reamintește fiecăruia dintre noi cine este cu adevărat Dumnezeu și cum trebuie să ne închinăm, adică în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte”.
La final, din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, pentru râvna slujitoare și pentru pastorația jertfelnică a părintelui paroh, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul l-a hirotesit întru iconom-stavrofor cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.

Nelu Radu Dragoș, primarul localității Gârdani și Consiliul Parohial au fost distinși cu Ordinul Omagial „Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni. Consiliul local și fostul primar al localității au fost distinși cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”. De asemenea, au fost acordate Diplome Omagiale mai multor binefăcători.

În încheiere, părintele paroh Cosmin Alin Tohătan a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul comunității pentru a binecuvânta jertfa credincioșilor, și, în semn de recunoștință și prețuire, a dăruit Preasfinției Sale o bederniță și un coș cu flori, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu