Share
Cum s-ar fi putut infecta ÎPS Pimen, deși nimeni din afară nu a intrat în mănăstire; Explicațiile Patriarhiei

Cum s-ar fi putut infecta ÎPS Pimen, deși nimeni din afară nu a intrat în mănăstire; Explicațiile Patriarhiei

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat la Digi24 că ÎPS Pimen, în prezent internat la Institutul Matei Balș după ce a fost confirmat cu coronavirus, are o pneumonie medie spre severă și o simptomatologie clară de contaminare cu COVID-19.

„Vârsta îl vulnerabilizează”, a spus Vasile Bănescu. Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române, DSP Suceava face marți anchetă epidemiologică la mănăstirea Sf Ioan din Suceava. „Am luat legătura cu cei de acolo, personalul și cei care au slujit la Înviere sunt bine, nu acuza niciunul o simptomatologie suspectă. Ancheta epidemiologică va lămuri definitiv lucrurile. Toate informațiile medicale le vom primi, de acum, de la medici”, a declarat Vasile Bănescu.

El a precizat că în mănăstire sunt 20 de persoane, iar la slujba de Înviere ÎPS Pimen a fost înconjurat până la 10 persoane. „Ancheta se referă strict la comunitatea de la mănăstire, e ca o familie extinsă, nimeni din afară nu a intrat în mănăstire, regulile au fost respectate foarte strict, dar această mănăstire are sediul în centrul orașului Suceava. Oricine a ieșit din mănăstire pentru mici cumpărături sau pentru o situație reglementată oficial a putut, dn păcate, să se contamineze, posibilitățile sunt foarte mari într-un asemenea context”, a explicat Bănescu.

Întrebat despre situația ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, infectat cu noul COVID-19, prof. Alexandru Rafila, a spus la Digi 24, că, „Poate că este o persoană sănătoasă, nu are boli cronice, mai ales că probabil a avut un trai destul de ascetic și anumite boli, cum ar fi bolile cardio-vasculare sau diabet l-au ocolit și în această situație. Poate să fie vorba despre o conjunctură favorabilă, mai ales dacă face cumva o formă cu simptomatologie redusă a bolii și nu face o formă gravă, complicată având în vedere că s-ar putea să nu aibă comorbidități”, a spus Rafila.

„Mi se pare extrem de relevant acest exemplu, pentru că ne arată că o evoluție necontrolată a bolii, din cauza unei lipse de acțiune sau a unor comportamente total necorespunzătoare, fac ca un oraș relativ mic, cum este Suceava, care are în jur de 120.000 de locuitori, să producă un sfert din cazurile din România, ceea ce este impresionant”, a spus Rafila.

El a adăugat că Suceava est un exemplu despre ce s-ar putea întâmpla dacă la nivelul întregii țări nu ar fi respectate măsurile de distanțare sau dacă în spitale nu ar fi utilizate la timp și așa cum trebuie echipamentele de protecție.

În ceea ce privește starea arhiepiscopului, Rafila spune că, deși acesta este în vârstă, e posibil ca simptomele să fie ușoare. „Poate că este o persoană sănătoasă, nu are boli cronice, mai ales că probabil a avut un trai destul de ascetic și anumite boli, cum ar fi bolile cardio-vasculare sau diabet, l-au ocolit și în această situație. Poate să fie vorba despre o conjunctură favorabilă, mai ales dacă face cumva o formă cu simptomatologie redusă a bolii și nu face o formă gravă, complicată având în vedere că s-ar putea să nu aibă comorbidități”, a spus Rafila.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu