Share
Concert de pricesne în Baia Mare susținut de elevi din trei județe

Concert de pricesne în Baia Mare susținut de elevi din trei județe

În biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Baia Mare a avut loc duminică, 14 aprilie, un concert de pricesne desfășurat în cadrul proiectului educațional “Lăsați copiii să vină la Mine”. La eveniment au participat elevi de la șase unități de învățământ: școlile nr.18, ”Vasile Alecsandri” (gazdă a evenimentului), ”Dimitrie Cantemir” și ”Octavian Goga” din Baia Mare, ”Școala din pridvorul Bisericii” din Apa (Satu Mare) și Liceul Tehnologic ”Ioachim Pop” din  Ileanda (Sălaj).

”Proiectul a început în urmă cu patru ani și a fost inițiat de Sanda Mureșan, de la Școala gimnazială nr.18. Acesta urmărește promovarea toleranței creștine, transmiterea valorilor neamului românesc prin cântec, cunoașterea tradițiilor regiunilor învecinate, toleranță față de semeni și, desigur, implicarea responsabilă a tânărului în viața socială. Aceste obiective pot fi atinse prin colaborarea școlii cu familia și biserica. Pricesnele cântate la Sfânta Liturghie au un conținut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral al creștinului. Priceasna are rolul de a-i apropia pe tineri de Biserică prin cântec”, a declarat profesoara Marcela Pop, de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu