Ploaie de goluri în Liga 5. Într-un meci s-a marcat de 18 ori - 4 ore în urmă
Sorana Cîrstea, show total la Roma! Reușita româncei a făcut înconjurul lumii - 5 ore în urmă
Proiect pentru îmbunătățirea supravegherii și intervenției în ariile naturale protejate din Maramureș - 6 ore în urmă
Mica artistă Sofia Dragoș a lansat cântecul „Nu știu inima cum poate” chiar de ziua sa - 6 ore în urmă
Ziua Familiei va fi marcată și în acest an la Lacul Nistru - 7 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” vă invită la „Danț la șură de Rusalii” - 7 ore în urmă
Caravana de Sănătate: sprijin medical pentru comunitățile vulnerabile din Baia Mare - 8 ore în urmă
O radiografie în cifre despre finala Cupei României dintre cele două „U”, Cluj și Craiova - 8 ore în urmă
Elevii Colegiului de Arte Baia Mare au descoperit farmecul spectacolelor de operă clasică, la Opera Națională Română din Cluj - 9 ore în urmă
Ora pară la Planetariu, cu SATELIX - 9 ore în urmă
Biserica Greco-Catolică din România alege un nou Arhiepiscop Major
După trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, întâistătătorul care a condus timp de peste trei decenii cu înțelepciune și credință Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, începe o nouă etapă importantă în viața acestei Biserici. Pentru desemnarea noului Arhiepiscop Major, Episcopii Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, se vor reuni la Roma, în perioada 2–6 noiembrie 2025, în cadrul unei sesiuni extraordinare.
Această convocare, făcută de Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Administrator al Bisericii Greco-Catolice din România, are loc cu aprobarea Eminenței Sale Cardinal Claudio Gugerotti, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, și marchează un moment de profundă importanță spirituală și instituțională pentru comunitatea greco-catolică din țară și din diaspora.
Sesiunea sinodală va fi găzduită de Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma și va fi precedată de zile de reculegere și rugăciune, menite să însoțească discernământul arhiereilor participanți. În acest cadru, credincioșii sunt chemați să se alăture în rugăciune pentru luminarea și inspirația Duhului Sfânt asupra celor care vor alege noul Păstor al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Vă invităm să citiți mai jos comunicatul oficial transmis redacției vaticannews.ro prin amabilitatea Preasfinției Sale Cristian Dumitru Crișan, referitor la convocarea Sinodului Episcopilor în vederea alegerii noului Arhiepiscop Major.
Comunicat
Sesiunea extraordinară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Roma, 2-6 noiembrie 2025
În conformitate cu prevederile canonice în vigoare, având consimțământul Sinodului Permanent, Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Administrator al Bisericii Greco-Catolice din România, a convocat pentru perioada 2-6 noiembrie 2025 sesiunea extraordinară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în vederea alegerii noului Arhiepiscop Major, scaun rămas vacant după trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan.
Cu acordul Eminenței Sale Cardinal Claudio Gugerotti, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, sesiunea sinodală se va desfășura la Roma și va fi găzduită la Colegiul Pontifical Pio Romeno.
În zilele de 3 și 4 noiembrie 2025 Episcopii membri ai Sinodului vor participa la două zile de reculegeri spirituale, meditațiile fiind ținute de Pr. Rinaldo Iacopino, părintele spiritual al Colegiului. Marți, 4 noiembrie 2025 se va celebra Sfânta Liturghie Arhierească urmată de rânduiala Parastasului, la împlinirea celor 40 de zile de la trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan.
Preoții, persoanele consacrate și toți credincioșii se pot uni în semn de comuniune spirituală la acest moment important din viața Bisericii noastre, recitând următoarea rugăciune:
Rugăciune la intenția alegerii noului Arhiepiscop Major
Doamne Dumnezeul nostru, Părinte atotținătorule, de la care coboară toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, să se reverse binecuvântarea Ta asupra noastră, dăruindu-ne bucuria adevărului Tău și a îndurării Tale. Tu care călăuzești Biserica mântuită cu scump sângele Tău, păzește-o cu sfințire statornică.
Dăruiește Doamne Bisericii Tale Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Păstor vrednic și drept, bineplăcut Ție prin înțelepciune, prudență și viață sfântă, iar nouă de folos părinte, sfințitor și învățător al adevărului Tău.
Fă ca lumina Sfântului Spirit, Mângâietorul, să coboare asupra arhiereilor care îl vor alege pe cel chemat să fie Păstorul Bisericii Tale.
Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl Nostru
Născătoare de Dumnezeu
Mărire Tatălui
Notar
Pr. Liviu Ursu
Sursa FOTO: Sfânta Liturghie de înmormântare a cardinalului Lucian Mureșan/vaticannews.ro
Vasile Petrovan















