În prima duminică după Praznicul Botezului Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii se citește pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 4 v. 12-17, fragment care relatează începutul propovăduirii Domnului, fapt istoric care s-a întâmplat la vârsta de 30 de ani, imediat după primirea botezului în râul Iordan.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Hristos începe să propovăduiască Împărăția Cerurilor abia după ce Sfântul Ioan Botezătorul este întemnițat. Totuși, Sfântul Ioan Botezătorul cât a propovăduit pocăința între evrei și a botezat, nu a făcut minuni, el a pregătit doar calea Domnului, îndemnând poporul la pocăință.
De ce acest început al propovăduirii abia la vârsta de 30 de ani și nu mai devreme? Pentru că această vârstă, deloc întâmplătoare, era considerată la vechii evrei, vârsta maturității, în special a dezvoltării intelectului. Tocmai din acest motiv Iisus din Nazaret nu a vorbit în public până la 30 de ani. Singurele evenimente din tot acest timp sunt aducerea Mântuitorului la Templu la 40 de zile și rămânerea Lui la Templu, la vârsta de 12 ani, amintită în Evanghelia rostită la Tăierea Împrejur a Domnului, pe data de 1 ianuarie (Luca 2, 41-52).
Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos a respectat întru totul Legea mozaică, smerindu-Se pe sine și „făcându-se ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce” (cf. Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni 2, 8).
Cu ieșirea la propovăduire, Mântuitorul desființează legea talionului din Vechiul Testament înlocuindu-o cu legea iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, învățându-ne să iubim și pe cei care sunt împotriva noastră, pe potrivnici și vrăjmași, pe cei care ne doresc nouă răul. Hristos nu a început această misiune vorbind despre Sine și despre misiunea Sa sau că este Fiul lui Dumnezeu, ci despre Împărăția lui Dumnezeu, preluând astfel cuvintele lui Ioan: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”.
Putem asemăna ieșirea Mântuitorului la propovăduire cu rostirea cuvântului de învățătură al sfințiților părinți slujitori către credincioși. Preotul este pansamentul care acoperă rănile sufletești ale oamenilor; el este dator să vorbească pe înțelesul credincioșilor și să conducă turma cea încredințată spre păstorire pe calea mântuirii.
Să deschidem ochii, să cunoaștem și să transmitem mai departe generațiilor viitoare semnele și minunile săvârșite de Hristos în popor, fiecare cu darul nostru, cum ni se spune în Apostolul la această duminică: „pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu…”.
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
