Share
Anul Nou Bisericesc: Slujba Tedeumului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Anul Nou Bisericesc: Slujba Tedeumului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, marți, 1 septembrie, cu prilejul începerii Noului An Bisericesc, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a fost oficiată Slujba Tedeumului, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale revărsate asupra Eparhiei Maramureșului și Sătmarului și a poporului cel dreptcredincios.

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier social-filantropic și misionar și eclesiarhul Catedralei Episcopale, Pr. Vasile Botiș și Pr. Drd. Claudiu Ciascai. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

Cu acest prilej s-au rostit ectenii speciale și au fost citite rugăciunile de mulțumire pentru roadele duhovnicești din anul bisericesc care s-a încheiat și s-au cerut mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru timpuri cu pace, dar și pentru o activitate duhovnicească rodnică atât pentru preoți, cât și pentru credincioși în noul an bisericesc care începe.

Slujba de Tedeum s-a încheiat cu polihroniul pentru sănătate și ani binecuvântați ai Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar, preoților și credincioșilor din întreaga Episcopie a Maramureșului și Sătmarului, informează Arhid. Adrian Dobreanu – Responsabil Comunicații Media-online.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu