19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 30 minute în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 3 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 4 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 5 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 5 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 6 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 7 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 7 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 7 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 8 ore în urmă
A fost hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit sâmbătă, 25 martie, cu ocazia hramului, în sobor de arhierei, la Catedrala Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Din soborul arhieresc au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, în mijlocul unui sobor de preoţi şi diaconi.
Data de 25 martie, praznicul Bunei Vestiri, are o însemnătate mare pentru Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi pentru Catedrala Mitropolitană. În această zi, în 2006, a fost înfiiţată Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, care, din 2012, a devenit Mitropolia, Clujului, Maramureșului și Sălajului, în această zi fiind întronizat primul ei Mitropolit, vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania, iar în 2011, tot în ziua de Buna Vestire, a fost întronizat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, devenind cel de-al doilea mitropolit al Clujului.
Se împlinesc anul acesta şi 100 de ani de la punerea pietrei de temelie de către vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan pentru Catedrala din Cluj-Napoca şi 90 de ani de la sfinţirea ei.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Iustin a adesat un cuvânt de mulţumire pentru păstorire şi de urare întru muţi ani şi a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, din partea Sinodului Mitropolitan, o icoană cu Maica Domnului.
În acest cadru sărbătoresc a fost oficiat şi un polihroniu de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sătmarului şi asupra Întâistătătorului ei.
Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei a primit o plachetă din partea Consiliului Judeţean Maramureş şi a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, informează Andrei Fărcaș, redactor la Revista „Graiul Bisericii noastre”.
















