Ziua de 27 decembrie reprezintă o zi de referință în istoria Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, atât din punct de vedere istoric cât și duhovnicesc.
Azi se împlinesc 9 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Iustin, în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, eveniment solemn care a avut loc în data de 27 decembrie 2016, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în prezența unui numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi din Patriarhia Română.
Cu acest binecuvântat prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Amintim faptul că Preasfințitul Părinte Iustin este cel de-al 30-lea Episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei, perioadă în care de trei ori a fost răstignită și de trei ori a înviat!
Mesajul Preasfințitului Timotei Sătmăreanul
„Căci nu este pom bun care să facă roade rele, precum nici pom rău care să facă roade bune. Fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Nu se adună smochine din mărăcini și nici struguri din spini” (Luca 6, 43-44).
Gânduri bune și ziditoare
(2016–2025)
Un gând de adâncă smerenie mă învăluie când încerc să însemnez, la momentul aniversar, chipul luminos al părintelui nostru duhovnicesc, Preasfințitul Iustin, acum, când se împlinesc nouă ani de la întronizarea sa ca Întâistătător al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu marea binecuvântare de a avea, ca părinte al nostru, pe „bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut, ci în legea Domnului este voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea” (Psalmul 1, 1-2).
Ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu și marea mulțumire de a fi colaborator și frate mai mic al bărbatului care a crescut de mic în disciplina călugărească, în atmosfera duhovnicească a Mănăstirii Rohia, având ca povățuitori, întru cele ale cinului monahal, pe părintele Nicolae Leșe, pe părintele arhimandrit Serafim Man, pe părintele Nicolae Steinhardt, și aflându-se, mai ales, sub purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Iustinian Arhiepiscopul.
Nu s-a scris, însă, prea mult, despre omul în sine; despre valențele sale interioare sau despre ceea ce s-ar putea numi profilul spiritual al Preasfințitului Iustin. Acest lucru este oarecum explicabil, dacă ne gândim la dificultatea de a pătrunde profunzimile sufletești ce nu se vor a fi dezvăluite, ci tind să rămână ascunse sub mantia modestiei.
Faptul acesta ne poartă cu gândul la atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care, după săvârșirea minunilor, spre a scăpa de primejdia laudelor deșarte, Se strecura, pe nesimțite, din mijlocul mulțimilor, poruncindu-le și celor vindecați să nu spună nimănui ce se petrecuse cu ei și cine este Cel care săvârșise binefacerea. Tot așa, și Preasfințitul Iustin, cu subtilă discreție, trece peste darurile sufletești și peste izbândirile agonisite cu trudă, ca peste ceva firesc, despre care n-ar trebui să se amintească nimic.
Cei care au avut însă prilejul de a se afla un timp mai îndelungat în apropierea Preasfințitului Iustin sunt în măsură să confirme că, în spatele unei aparente asprimi, se află o fire deschisă, comunicativă, plină de bunătate și dragoste față de semeni. Aceste virtuți și podoabe sufletești le-a moștenit de la părinții săi. De la tatăl Ștefan, care s-a mutat la Domnul mult prea devreme – tânărul, Ioan pe atunci, rămânând orfan la vârsta de opt ani – și de la buna sa mamă, Maria, care l-a crescut în frică de Dumnezeu și respect față de oameni. Dânsa, mai târziu, prin tunderea în monahism, a devenit monahia Maria Magdalena, urmându-și și însoțindu-și pruncul cu rugăciunea și povățuirea în „Muntele cel Sfânt” al Rohiei, până la ultima suflare, „marea trece” la Domnul petrecându-se chiar în brațele fiului ei, ale Preasfințitului Iustin, dându-i astfel ultima binecuvântare.
Iubirea de oameni, la care se adaugă spiritul de dreptate, constituie, fără îndoială, coordonatele principale ale personalității Preasfințitului Iustin. De altfel, însăși etimologia numelui pe care îl poartă este mai mult decât o fericită coincidență, căci Preasfințitul Iustin este, în sensul superior al cuvântului, un om drept. Mereu activ, mereu doritor de mai bine, râvnitor de orizonturi tot mai largi, se prezintă celor din jur ca o întruchipare vie a îndemnului lui Iisus de a vâsli mereu mai la adânc (Luca 5, 4).
Convins că „pe cărarea dreptății este viața și pe calea pe care o însemnează, nemurirea” (Pildele lui Solomon 12, 28), Preasfințitul Iustin nu judecă pe nimeni „după înfățișare”, ci „după dreptate” (Ioan 7, 24). Nu hotărăște nimic până nu examinează cu atenție pe fiecare. Nu judecă pe nimeni în lipsă. Chibzuiește îndelung asupra fiecărui amănunt. Așa se face că hotărârile Preasfinției Sale, odată luate, sunt ireversibile, în sensul că nu revine asupra lor, având convingerea că acestea sunt drepte și că nu trebuie să fie schimbate.
Din aceleași motive, nu acceptă niciun fel de intervenții menite să-i influențeze sau să-i determine deciziile. Respinge, cu hotărâre, orice încercare de a-i fi smulse favoruri. De asemenea, nu reușesc să-l clintească insinuările, calomniile sau acuzele nedrepte la adresa altora. În orice împrejurare, rămâne integru și ferm, ca o adevărată întruchipare a spiritului de dreptate. Înțelegător față de zbuciumul și frământările omenești, este, însă, în același timp, neînduplecat cu cei ce produc neorânduială. În fața abuzurilor și a încălcării Sfintelor Canoane și a rânduielilor bisericești privitoare la Biserică și cler, devine neîndurător, adoptând măsurile care se impun, ca odinioară Mântuitorul Iisus Hristos, Care a izgonit din Templu pe cei ce necinsteau casa Tatălui Său (Ioan 2, 14-16). Trebuie spus că aplică asemenea sancțiuni doar în împrejurări excepționale, pentru a îndrepta și a recupera pe cei ce au greșit, iar lucrul acesta îl face cu o mâhnire de nedescris, cu inima pătrunsă de adâncă durere.
A iubi cu întreaga ta ființă și, în același timp, a păstra în echilibru desăvârșit cumpăna dreptății nu este lucru ușor. Este un dar pe care îl întâlnim, în exclusivitate, la personalități puternice – cum este cea a Preasfințitului Iustin – , capabile să se ridice la înțelegerea superioară a cuvintelor prin care Sfântul Apostol Pavel tâlcuia rolul trimiterii în lume a Fiului lui Dumnezeu: „Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi” (Evrei 1, 9).
Preasfinția Voastră, la acest buchet al prețuirii, respectului și dragostei noastre s-ar putea adăuga încă multe flori, fără îndoială. Însă aici ne oprim, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru că V-a rânduit să ne fiți părinte și lumină călăuzitoare pe cărarea care duce spre Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, la acest moment aniversar, în numele Centrului Eparhial, al protoiereilor, al clerului bisericesc, al cinului monahal, al tinerilor creștini ortodocși, precum și al tuturor dreptcredincioșilor creștini din Maramureș și Sătmar, fiii duhovnicești ai Preasfinției Voastre, îmi iau îngăduința de a-i adresa Părintelui nostru duhovnicesc smerită urare:
Să vă dăruiască Domnul Dumnezeu mulți ani, Preasfinția Voastră! Să vă dăruiască păstorire îndelungată și rodnică! Să vă țină Dumnezeu întreagă sănătatea, pentru a avea mereu ce risipi întru mântuirea sufletelor! Să vă înmulțească Dumnezeu puterile, pentru a putea alerga, oricând și oriunde, după oile care, cumva, s-ar rătăci de turma duhovnicească! Să vă țină Dumnezeu pururea înflăcărată credința, pentru a topi întreaga gheață așezată pe sufletele celor care, din felurite pricini, uitând de Făcătorul lor și îndepărtându-se, astfel, de axa vieții și de Lumina lumii, sunt amenințați de gerul păcatelor! Ca ale vulturului să înnoiască Bunul Dumnezeu tinerețile Preasfinției Voastre, ca, planând deasupra grijilor și suferințelor lumii acesteia, să izvorâți mângâiere sufletească și întărire virtuoasă tuturor celor ce vă vor privi și asculta! Să vă dea Dumnezeu nor de adumbrire în arșița vremurilor și stâlp de lumină în noaptea greutăților! Să vă umple Domnul inima și viața cu sfânta și neprețuita bucurie a mântuirii sufletelor celor ce vă sunt fii duhovnicești!
Astfel ca, după cele mai adânci și roditoare bătrâneți, când veți sta la Înfricoșătoarea Judecată, să puteți mărturisi, cu inima liniștită și plină de veselie sfântă: „Iată, Doamne, eu și pruncii pe care mi i-ai dat!”, ca apoi să primiți cea mai frumoasă și scumpă răsplată, auzind: „Bine, slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău!”
Întru mulți, fericiți și buni ani!
