Frumuseți de la noi: Șoimul călător, minunăția din Maramureș care e o adevărată încântare pentru iubitorii de mediu. Iată totul despre viețuitoare!
Pădurile Maramureșului sunt pline de minunății. Fauna și flora din zonele mai puțin “atinse” de om sunt impresionante prin varietatea și frumusețea lor. Lumea păsărilor este uimitoare datorită diversității sale. Cu singuranță, unul din cei mai fascinanți reprezentanți ai acestei lumi este șoimul călător. El poate fi zărit în mai multe locuri din Maramureș, iar recent, a fost surprins în ipostaze inedite de rangerul Viorel Coroian din Rezervația Naturală Cheile Lăpușului, în timpul unei acțiuni de monitorizare, imagini pe care le împărtășim prin intermediul acestui material.
„Puii de șoim călător sunt deja apți de zbor. Rangerul Viorel Coroian a monitorizat câteva luni cuibul unei familii de șoim din Cheile Lăpușului. Imaginile surprinse sunt mirifice. Șoimul călator este cea mai rapidă vietate. Specialiștii aproximează viteza de deplasare a șoimului, în picaj, de 390 km/oră. Șoimul călător își observă hrana de la altitudini de 300 de metri. Specia face parte din categoria animalelor aflate pe cale de dispariție. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial șoimii au fost vânați cu obstinație, de teamă ca aceștia să nu prindă porumbeii mesageri!”, arată reprezentanții Asociației Geommed, custodele Rezervației Naturale Cheile Lăpușului.
Șoimul călător (latină Falco peregrinus) este o specie de pasăre din familia falconidelor. Șoimul călător este cel mai rapid animal de pe planetă, conform descopera.ro. Şoimul călător este cu siguranţă cea mai răspândită specie de pasăre de pradă din lume, cele 17 subspecii catalogate de ornitologi fiind întâlnite pe toată suprafaţa Terrei cu excepţia oceanelor, Noii Zeelande şi Antarcticii. Conform unor experimente făcute de specialişti din cadrul National Geographic, cea mai mare viteză înregistrată la un şoim călător care cobora în picaj a fost de 389 kilometri pe oră, dar specialiştii susţin că această pasăre poate atinge viteze chiar mai mari. În timpul atacului, păsările lovite de şoimi în cap sau coloana vertebrală la astfel de viteze, mor instantaneu fără ca măcar să-şi observe inamicul, a notat descopera.ro. Însă, iată și alte lucruri mai mult sau mai puțin știute, respectiv mai mult sau mai puțin generale despre șoimul călător! Șoimul călător este o pasăre răpitoare de talie medie. Sexele au coloritul foarte similar, dorsal fiind gri-ardezie, iar ventral alb, cu dungi fine, negre. Mustața caracteristică este neagră, lată, evidentă pe fondul alb al obrazului (la mascul albul este mai intens). Femela este considerabil mai mare (15-20%). Lungimea corpului este de 38-51 de cm şi are o greutate medie de 550-1500 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 89-113 cm. Numele de gen (Falco) este numele latin al șoimilor, care provine din latinul flectere – a se curba (cu referire, probabil, la gheare), iar numele de specie – peregrinus – provine din latină și înseamnă călător, pribeag (specia având un nume similar în multe limbi), conform site-ului de specialitate pasaridinromania.sor.ro.
Principala amenințare a constituit-o utilizarea pe scară largă a DDT (care a avut ca efect scăderea grosimii cojii ouălor – care a dus la spargere, mortalitate embrionară sau a puilor etc.). Însă, odată cu interzicerea pesticidelor organo-clorinate, populația s-a refăcut. În prezent o amenințare este reprezentată de braconajul la cuib (dar și la păsările deja zburătoare), realizat fie de șoimari (specia este utilizată pe scară largă la șoimărit în multe zone de pe glob), fie de către columbofili (care văd în șoimul călător o amenințare pentru porumbeii voiajori), a conchis pasaridinromania.sor.ro.
Însă, iată și câteva curiozități! În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, șoimii călători au fost distruși intenționat pentru ca nu cumva să prindă porumbeii mesageri ce transportau mesaje importante. Ochiul șoimului călător este mai mare decât al omului, își observă hrana și de la altitudini de 300 de metri. Șoimul călător face parte din speciile amenințate cu dispariția. În secolul XX numărul exemplarelor din Europa, America de Nord și Japonia a scăzut îngrijorător, conform wikipedia.ro.
Același site de specialitate, pasaridinromania.sor.ro, mai arată și câteva informații interesante!
Distribuție – Este una din speciile cu cea mai largă răspândire pe Glob, fiind întâlnită pe toate continentele (cu excepția Antarcticii); are foarte multe subspecii. Pe unele continente cuibărește pe arii foarte largi (Europa, Asia, America de Nord), iar pe altele localizat (Australia, America de Sud). În România specia cuibărește în zonele înalte, muntoase, cu preferințe pentru zonele calcaroase. Efectivele cele mai numeroase sunt în zona Carpaților Occidentali. În multe zone din Europa specia cuibărește din ce în ce mai frecvent în zone urbane.
Fenologie – În România este o specie sedentară, însă cu mișcări ample, în special la exemplarele tinere. Pe timpul iernii sunt prezente în orașe, atrase de sursele de hrană (în special porumbei). Exemplarele din regiunile nordice coboară spre sud iarna, în zone mai temperate.
Habitate – Cuibărește în habitate montane sau submontane, cu stâncărie și vegetație abundentă, forestieră sau tufăriș. Prezența stâncăriilor libere, fără vegetație, este necesară. Evită în general zonele forestiere compacte.
Hrană – Se hrănește în special cu păsări, Columbiformele (porumbeii) fiind principala sursă de hrană în multe zone. În zonele litorale, speciile marine pot constitui mare parte din hrană (pescăruși, petreli). Ocazional consumă și alt fel de pradă, precum micromamifere (inclusiv lilieci), șopârle sau insecte de talie mare.
Alte informații – Specia a suferit un declin semnificativ la nivel global în anii 60 – 70, datorită folosirii pe scară largă în agricultură a pesticidului DDT. În ultimii 40 de ani, datorită măsurilor adoptate, specia și-a revenit și populația a crescut semnificativ în multe zone. A început să cuibărească din ce în ce mai frecvent și în orașe, atrasă fiind de sursa de hrană (în special porumbeii domestici). În România această tendință încă nu a apărut, specia cuibărind aproape exclusiv în zone naturale. În fapt, populația mondială a speciei este estimată preliminar la 140 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 14 900 – 28 800 de perechi. Tendința la nivel european este crescătoare în ultimii 40 de ani (după declinul din anii 60-70). Specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. În România, populația estimată este de 135 – 250 de perechi. Tendința populațională este considerată crescătoare. Perioada de reproducere începe în Europa de obicei devreme, în februarie – martie (aprilie, la latitudini mai mari). Femela depune 3-4 ouă, pe care le clocesc, timp de 29-32 de zile. Puii părăsesc cuibul după 35-42 de zile. Perechile cuibăresc izolat, mărimile teritoriilor variind foarte mult în funcție de disponibilitatea de hrană. Cuibul este amplasat în zone stâncoase, deschise, pe polițe. În anumite zone cuibărește pe sol (în Tundra), sau în zone urbane, pe clădiri înalte sau alte structuri (poduri etc.), mai arată astfel specialiștii.
C.Ț.
Foto – Viorel Coroian
Imagini din arhivă
