Prognoza meteo Maramureș, marți 4 august 2026 - 21 minute în urmă
Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 11 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 11 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 13 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 13 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 14 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 16 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 17 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 18 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 18 ore în urmă
După 18 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a intrat în Schengen
Începând din noaptea de marți spre miercuri, de la ora 00.00, România este membru cu drepturi depline al Spațiului Schengen. Eliminarea controlului sistematic al documentelor de călătorie înseamnă că toate persoanele se vor bucura de dreptul la libera circulaţie, aşa cum este prevăzut în legislaţia Schengen, şi se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie”, a declarat şeful Centrului de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Alexandra Găvan. Aceasta menţionează că poliţiştii de frontieră vor face totuşi controale aleatorii şi inopinate în limita celor 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, împreună cu reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Serviciului Imigrări, având ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale. De aceea, este important ca cetăţenii români care călătoresc în ţări Schengen să ştie că trebuie să aibă asupra lor documentele de identitate valabile.
Statele membre Schengen sunt: Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, România, precum şi Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, ultimele patru ţări nefiind şi membre ale Uniunii Europene.
Vămile care sunt desființate odată cu intrarea în Schengen
La frontiera româno-bulgară: 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: Giurgiu, Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipniţa, Dobromir, Bechet, Calafat, Călăraşi, Zimnicea şi Turnu Măgurele
3 cu specific feroviar: Giurgiu, Negru Vodă şi Calafat
7 cu specific portuar: Călăraşi, Olteniţa, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia şi Bechet
La frontiera româno-ungară: 12 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: Nădlac, Nădlac II, Turnu, Vărşand, Salonta, Borş, Borş II, Valea lui Mihai, Săcuieni, Petea, Urziceni şi Cenad
5 cu specific feroviar: Carei, Curtici, Salonta, Episcopia Bihor şi Valea lui Mihai
Pe Dunărea interioară: 2 cu specific portuar: Cernavodă şi Brăila
Germania, membră Schengen, prelungeşte controalele la frontiere şi după luna martie 2025, pentru maximum doi ani, ca urmare a creşterii tensiunilor legate de imigraţie şi de situaţia electorală tensionată.
Lăcrimioara ZOTA





