Cu siguranță fiecare am auzit de la bunicii noștri numeroase povești și întâmplări din tinerețea lor. Multe dintre ele ni s-au părut ciudate, unele chiar comice. Atunci existau parcă mai multe tradiții și superstiții, credințe vechi.
Prin intermediul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș vă prezentăm azi câteva practici și interdicții legate de perioada sarcinii, nașterii și lehuziei:
În cazul în care femeia nu mai dorea alţi copii, îngropa „buricu, locuţu şi un cuţât” sub un pom.
„Buricul pă când ptică, să usucă, îi tare. Acela îl pui într-o batistă frumoasă şi curată şi ai grijă să nu-l roadă ceva până la 7 ani. La 7 ani tre să deznoade coconu’ aţa ceie tătă. Şi acela care deznoadă aşă, îi învăţat de carte, şi tăte le ştii, tăte le învaţă”.
Un rol important ocupă prima scaldă. Multe credinţe sunt legate de acest prim moment din viaţa copilului şi multe dorinţe sunt exprimate acum. Se aduce apă neîncepută de izvor sau de la fântână, înainte de asfinţitul soarelui. În apă se pun unsoare de vacă pentru a avea pielea fină, flori din cununa de mireasă a mamei, să fie copilul frumos, un bănuţ de argint, ca să fie curat. Apa nu se aruncă decât a doua zi dimineaţă într-un singur loc dacă copilul era băiat, pentru a avea noroc din prima încercare la căsătorie şi în mai multe locuri dacă era fată, pentru a avea mai mulţi peţitori la casă.
„Femeia când spală întâie pruncu’ în ciupă, pune agheazmă în ciupă şi apa ceie să aruncă unde-s mai mândre florile şi zâce: Să sii iubit ca florile! Să sii după masă cum să pun florile-n păhar! Să sii văzut cum îs văzute florile! Apa ceie nu-i voie ţâpată seara că zice că zdiară coptilu’ într-una şi îl schimbă Fata Pădurii”.
În perioada lehuziei acţionează o sumedenie de interdicţii, atât privitoare la nou-născut, cât şi la mamă: lehuza nu are voie să plece de acasă, nici să iasă din „odor” (curte); să nu meargă la fântână până nu era botezat copilul, „ca să nu ia vreo boală din acel loc”; să nu calce pe ceva şi să-şi piardă laptele.
„Dacă femeia mere afară, să leje pruncu’ şi la cap să-i puie cleştele şi foarficele să nu să aproptie de el Ceie Necurată şi Duhu‘ şi Satana, şi închizi uşile. Uşile le unji marţi sara cu ai pă la ţâţâni, cu usturoi de vârvuri, să nu zie Satana spurcată, să-ţi spurce sau să-ţi ieie coptilu’.Pă coptil să pune mătură dacă-l lasă sângur. La leagăn se pune tămâie înt-o cârpuţă şi-o pui la cap la coptil cu o epistolie” – Corina Isabella Csiszár, din Memoria Ethnologica Nr. 30-31.
Foto: Dan Dinescu, „Maternitate”, Ferești, 1976
