Există mai multe teorii legate de constituirea satului Poiana Botizii. Unii istorici spun că s-a format din locuitori ai comunei Botiza din Maramureșul istoric și care s-ar fi așezat în acest loc, alții spun că de fapt locuitorii de aici ar proveni din satul Lăpușul Românesc, dar denumirea ar fi fost luată după comuna care se află imediat după ce treci cărarea Muntelui Secu spre Depresiunea Maramureșului.
Satul Poiana Botizii. Vedere generală. Foto Țetcu Mircea Rareș
Probabil adevărul este undeva la mijloc, dovadă fiind numele de familie ale locuitorilor care par să provină din ambele localități amintite, dar totuși mai mult dinspre Țara Lăpușului.
Administrativ satul aparține de comuna Băiuț, iar o mare parte din locuitori au lucrat în domeniul mineritului , existând și o galerie numită Cizma care ajungea până în partea de sus a satului.
Pornind dinspre Târgu Lăpuș spre Băiuț și trecând de comuna Lăpușul Românesc ajungem la Podul Poienii, loc de bifurcație, unde drumul continuă înainte spre Băiuț iar în dreapta pe un drum asfaltat ne indică punctul de plecare spre Poiana Botizii.
Podul Poienii este un punct interesant din punct de vedere meteorologic, existând un fenomen observat încă din vechime de către locuitorii satelor din Baiuț și Poiana Botizii.
Clima se schimbă brusc la nivel de câtiva zeci de metrii înaintând spre cele două direcții.
Dacă până la Podul Poienii venind dispre Lăpușul Românesc poți să ai un peisaj de anotimp primăvăratec , în câteva clipe te poți trezi cu zăpadă de o jumătate de metru înspre Băiuț.
Explicația este întânirea curenților de aer rece venind dinspre Băiuț și zona montană și a curenților de aer cald de pe Valea Poienii.
De altfel și solul și vegetația din cele două sate așezate aproape paralel și la o distanță mica văzută aerian, diferă în totalitate.
O luăm în dreapta spre Poiana Botizii, pe drumul șerpuind frumos, acompaniați în stânga de o frumoasă padure de fag iar în dreapta de numeroase poienițe.
Ne surprind culturile agricole de porumb, apoi renumiții cartofi de Poiana Botizii și odată intrați în sat vedem grădini cu zarzavaturi, culturi pe care nu le vom putea întâlni în Băiuț situată la puțini kilometri distanță.
În perioada Primului Război Mondial în vremuri foarte grele, locuitorii celor două sate se ajutau reciproc prin trocuri, trecînd peste deal. Cei din Băiuț duceau mobilier și alte produse manufacturiere făcute de meșteri pricepuți și primeau în schimb de la cei din Poiana Botizii saci cu făină de porumb și cartofi.
Înainte de intrare în sat vom vedea în dreapta înălțându-se maiestuos Pintenul de calcar numită Piatra Pintii unde se gasește Peștera cu Oase dar care va face subiectul unui alt articol.
Ajunși în micul și pitorescul sat avem senzația încremenirii timpului. Rar întâlnești pe cineva pe stradă.
În stânga se îalță frumos micuța bisericuță de lemn, Monument istoric datând din anul 1825.
Biserica de lemn din Poiana Botizii. Foto Țetcu Mircea Rareș
La un moment dat în mijlocul satului ne atrage atenția o porțiune de pămant roșu ca o dungă de câțiva metrii lațime care traverseaza localitatea. Sunt marne roșii și semnalează oarecum prezența Klippelor pienine situate nu departe.
Ce sunt Klippele pienine?
Din punct de vedere geologic acestea sunt roci mezozoice exotice întâlnite pe Valea Vărăștina , fiind singurul lor punct de aflorare din Romania, localizând locul suturii Mării Thetysului, adică a contactului de coliziune dintre două continente: Eurasia si Africa.
Deci satul Poiana Botizii este împărțit geologic pe două vechi continente!
Marne roșii pe Valea Poienii. Credit Foto Coralia Monica Übelhart
Acest lucru se vede și din punct de vedere al solului și vegetației.
În partea sudică a satului sau ,,africană” după împărțirea de mai de mai sus , cresc culturile de porumb și alte specii agricole pe când în zona ,,euroasiatică” apar poienile mai puțin fertile și pădurile de brad.
Merită să vizitați acest frumos colț de rai unde în cîteva clipe putem vedea două anotimpuri diferite, iar mai încolo în mijlocul satului putem trece tot în câteva clipe de pe un fost continent pe altul, prin ,,Klippele“ pienine de Poiana Botizii, un adevărat portal al timpului.
,,Portalul roșu” între două vechi continente. Credit Foto Coralia Monica Übelhart
